Economic

PNL se mai gândește dacă impune taxa de solidaritate. Primele vizate sunt marile companii străine, cu profit uriaș

taxă

În condițiile actuale, când criza economică bate la ușă, Statul este nevoit să găsească noi surse financiare pentru a crește bugetul țării și așa sărăcit de pandemie și apoi, de războiul din Ucraina.

Un ultim răspuns și taxa de solidaritate devine o realitate. Primii vizați sunt giganții din economie, firme cu profit uriaș

Guvernul PSD + PNL + UDMR vrea taxe mai mari la bugetul național. Pentru că impozitul progresiv ar urma să nu mai fie implementat, liderii de la București au în plan introducerea unei taxe de solidaritate, începând cu anul 2023.

Taxa de solidaritate ar urma să fie impusă pentru marile companii străine din România, dar și unor antreprenori români care trebuie să ofere statului 1% din cifra de afaceri, începând din anul 2023, spun surse din interiorul guvernării. Măsura ar fi fost agreată deja de specialiști și urmează să fie supusă deciziei politice a conducerii coaliției de guvernare, scrie Profit.ro.

330 de companii sunt vizate de taxa de solidaritate, printre care: Automobile Dacia, OMV Petrom, Lidl, Kaufland, Ford România, Rompetrol, Carrefour, dar și antreprenori români, și sunt dați ca exemplu Frații Dedeman, cu firma care le poartă numele.

Un calcul simplu arată că anual, statul român ar urma să încaseze, prin această taxă, 1 miliard de euro de la companiile – gigant.

Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților și al PSD, a recunoscut că taxa de solidaritate este pe agenda de discuții, dar nu a oferit detalii în acest sens.

„Eu am zis, de exemplu, taxa de solidaritate există în Germania. Este pe agenda de discuții și vom alege varianta cea mai bună. Exact cum este în Germania. Trebuie făcută o raportare între taxe și venituri”, a spus liderul PSD la Romania TV.

Ca o completare, Kelemen Hunor, președinte al UDMR, a declarat presei că suma de 1% va fi direcționaționată către investiții în domenii prioritare, precum sănătatea și educația.

În timp ce PSD și UDMR susțin introducerea taxei de solidaritate, rămâne un ultim hop și anume PNL. Istoric vorbind, PSD și-a mai dorit să introducă taxa de solidaritate și în Guvernul cu ALDE, în 2017, dar inițiativa a fost respinsă, pe atunci, de mediul de afaceri.

Subiectul a revenit pe agenda de discuții și anul trecut când actuala coaliție de guvernare a dezbătut ideea introducerii taxei de solidaritate. PSD și UDMR au susținut proiectul, în timp ce PNL s-a opus.

Ideea a fost reluată și săptămâna trecută, când premierul Nicolae Ciucă a transmis că se opune modificării sistemului de taxare a companiilor. În plus, Ciucă a mai declarat că a discutat cu reprezentanţii Consiliului Fiscal, cărora le-a ”ordonat” să facă în aşa fel încât „cota unică să fie într-adevăr cotă unică”, subiect îndelung mediatiazat în toată media românească.