Lifestyle

Predicție înfiorătoare. Dr. Beatrice Mahler a spus câte cazuri zilnice de infectări vor fi în Octombrie

covid

Predicție înfiorătoare. Unul dintre medicii de la Institututl de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” care a venit cu informații despre noul virus se încumetă iar la previziuni sumbre. Într-o declarație recentă, Beatrice Mahler a spus câte cazuri zilnice de infectări vor fi în Octombrie.

Medicul de la Institututl de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” a spus, la Digi 24, că valul 4 al pandemiei nu va fi unul mai blând decât cele anterioare.

„În vară credeam că o să fie mai bine, dar la cum percepem în acest moment creșterea numărului de cazuri, la cum se vede din partea unde suntem noi, cadrele medicale, modul în care sunt afectați pacienții și cazurile care ne vin în spital, nu cred că va fi mai bine în acest val. Din contră, cred că nu vom avea exemplul Marii Britanii în care spitalele să nu fie atât de pline. În România va fi greu, va fi greu în spitale”, a declarat directorul Institutului.

Beatrice Mahler a mai spus că la două săptămâni după începerea școlilor, numărul de cazuri zilnice se va dubla.

Predicție înfiorătoare: „Octombrie va fi o lună cu 10.000 de cazuri zilnice de COVID-19“

„Cred că la două săptămâni după ce începem școlile ajungem să dublăm, dacă nu să triplăm această cifră și cred că, în octombrie, dacă nu înțelegem că trebuie să respectăm regulile și să purtăm mască și să revenim la regula care limitează transmiterea infecției, octombrie va fi o lună care va duce către zece mii de cazuri”, a mai spus medicul pneumolog.

Din nefericire, cazurile care ajung la ATI sunt mult mai grave, simptomele din acest val sunt mult mai severe, mai spune medicul infecționist.

„Vedem că tot mai mulți tineri sunt bolnavi. În terapie intensivă avem șapte pacienți, iar din cei șapte cinci sunt intubați. Avem o severitate a manifestărilor, o evoluție mult mai rapidă către terapie intensivă a pacienților care se internează”, a mai spus Mahler.

Medicul a povestit că doctorii au de-a face și cu furia oamenilor, care spun că unii sunt revoltați și spun că se simt mai rău pentru că au venit în spital.

„Am avut această replică: am venit în spital și mă simt mai rău decât când am venit”, explică medicul, care arată că boala evoluează la unele persoane în ciuda tratamentului.