Actual

Prefectul Capitalei, atac în instanță. Se cere anularea retrocedărilor din Parcul IOR

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, începe lupta pentru terenurile retrocedate. Acesta împreună cu prefectul Capitalei, Rareș Hopincă, doresc ca aceste retrocedări abuzive să fie anulate. Subiectul discuției este un teren de 12 hectare care făcea parte din Parcul IOR.

Cei doi oficiali au anunțat că vor merge cu această problemă în instanță. Scopul principal este ca aceste terenuri retrocedate să se întoarcă ca domeniu public.

Prefectul Capitalei, atac în instanță

Retrocedarea terenurilor publice în mod abuziv reprezintă o problemă gravă. În acest sens, primarul sectorului 3, alături de prefectul Capitalei au anunțat că vor lua măsuri. Dilema este legată de o parcelă de 12 hectare, care făcea parte din Parcul IOR. Acest teren a fost retrocedat în 2005 de primarul general de atunci, Adrian Videanu.

Prefectul Capitalei a anunțat că a atacat această decizie în instanță. Scopul este de a anula dispoziția de retrocedare. Așadar, procesul este deschis împotriva Primăriei Municipiului București. Rareș Hopincă susține că dispozițiile de retrocedare ale primarului general de atunci au fost emise prin nerespectarea prevederilor legale aplicabile.

Retrocedare abuzivă

„În urma analizei celor două Dispoziții privind retrocedarea terenului din Parcul IOR, am decis să cer instanței anularea acestora și redarea terenului în domeniul public al Municipiului București. În opinia mea, există elemente vădite de nelegalitate în ceea ce privește întocmirea și aprobarea celor două Dispoziții.” a spus prefectul Capitalei, potrivit unui comunicat.

Hectarele au fost retrocedate pe baza Legii 10, deși era vorba de un teren agricol. Potrivit prefectului, aceasta este principala cauză a ilegalității. Cele 12 hectare au fost preluate de statul român în 1945, de la Ivan Gruef și Elena Cantacuzino. Acest lucru fiind realizat în baza reformei agrare.

În ciuda faptului că era teren arabil, parcela a fost retrocedată în 2005 în baza Legii 10/2001 și nu a Legii 18/1991, așa cum prevedea în mod clar legea. Astfel, fiind vorba de o ilegalitate, se desfășoară demersuri în instanță.

Domeniu public

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, împreună cu prefectul Capitalei, Rareș Hopincă, au explicat că aceste hectare au fost tot timpul un domeniu public. Cele 12 hectare ale parcului au fost retrocedate în 2005. Astfel, anul trecut, proprietarii au anunțat că doresc să construiască acolo un parc de distracții.

„A fost parc. Din fericire, Google are o memorie foarte bună. Dacă vom căuta imaginile din 2003-2005, vom vedea că aici au fost alei și nu în mod abuziv, cum susține Primăria Generală, că era câmp, neafectat de nicio investiție publică. Acest teren a fost domeniul public al statului și el trebuie să redevină domeniul public al statului”, a mai spus Rareș Hopincă.

Organizații neguvernamentale

Cei doi oficiali au lansat o invitație către organizațiile neguvernamentale și grupurile de inițiativă civică. Aceștia au precizat că pot face cerere pentru a interveni în dosar. În cazul în care există anumite dovezi care pot fi înmânate instanței, pentru ca aceste hectare să rămână domeniu public.

Peste 2 hectare de spațiu verde au fost distruse de 15 incendii izbucnite pe cele 12 hectare ale parcului IOR între ianuarie 2022 și august 2023. Departamentul de pompieri a stabilit că 11 dintre cele 15 incendii au avut drept cauză cea mai probabilă aprinderea țigărilor. Din cauza unor focuri aprinse în mod deliberat, s-au aprins alte două incendii, conform Capital.

Pislaru Bianca

Recent Posts

Pensionarii, amăgiți cu noua lege a pensiilor. Orele de muncă suplimentare nu sunt luate în calcul

Noua lege a pensiilor aduce schimbări semnificative în recalcularea pensiilor. Sunt vizați în  special pensionarii…

8 ore ago

MAE a emis o atenționare de călătorie! Este stare de urgență

MAE a emis o atenționare pentru călătorii români care se îndreaptă către Franța, cu referire…

8 ore ago

Prețul energiei în România, de aproape trei ori mai mare decât în Germania! Am întrecut și Ungaria

România, deși produce cantități semnificative de energie electrică, se confruntă cu unele dintre cele mai…

9 ore ago

Florin Barbu își propune reglementarea adaosului comercial. Susținerea produselor românești

Florin Barbu, ministrul Agriculturii, a prezentat mai multe inițiative legislative pentru reglementarea adaosului comercial, cu…

10 ore ago

Cardurile bancare vor mai putea fi utilizate doar până în iulie! Ce trebuie să facă clienții

Banca Raiffeisen va efectua o tranziție de la cardurile Mastercard la cele Visa. Măsura este…

11 ore ago

Se încarcă cardurile de energie! Până când sunt disponibili banii

Se va acorda asistență persoanelor vulnerabile pentru a compensa costurile energetice, finanțată parțial din surse…

12 ore ago

This website uses cookies.