Categories: Lifestyle

Premieră în SUA. Un fost angajat Twitter, acuzat de conspirație în vederea fraudării electronice

Ahmad Abouammo, cetățean american și fost manager al platformei de socializare Twitter pentru regiunea Orientul Mijlociu, a călcat cu stângul. Pe numele lui sunt șase capete de acuzare.

Ahmad Abouammo, fost angajat al Twitter a primit o condamnare pentru că ar fi accesat informații private ale unor utilizatori. Și nu orice fel de utilizatori, ci chiar persoane care au adus opinii critice regimului din Arabia Saudită.

Juriul care l-a judecat i-a pus în cârcă nu mai puțin de șase capete de acuzare, între care conspirație în vederea fraudării electronice și spălare de bani. Potrivit informațiilor oferite de presa americană, angajatul ar fi încredințat informațiile a peste 6000 de conturi Twitter câtorva reprezentanți ai guvernului regatului saudit.

Oamenii legii spun că a acționat ca agent al Arabiei Saudite, dar nu s-a înregistrat în acest sens la guvernul SUA.

Procesul a durat 17 ore

Procesul lui Abouammo s-a încheiat cu doar câteva zie în urmă și a durat nu mai puțin de 17 ore, juriul fiind format din șase bărbați și cinci femei.

Ar fi trebuit să fie 12 jurați dar, din nefericire, unul a trebuit să renunțe, după ce a fost testat pozitiv cu coronavirus.

Povestea lui Abouammo a început în urma unei plângeri făcută la FBI, în care se arăta că atât Abouammo cât și colegul său, cetățeanul saudit Ali Alzabarah, fost inginer la Twitter, au accesat date confidențiale despre utilizatori, folosindu-se de pozițiile pe care le aveau în instituție.

Mai concret, aceștia au folosit atât adrese de e-mail cât și numerele de telefon și adresele IP, ale celor vizați. În toată această telenovelă a mai existat un personaj cheie, e vorba de Ahmed Al-Mutairi, tot un cetățean saudit care se spune că a fost intermediarul dintre angajații Twitter și familia regală saudită.

E prima dată când SUA se confruntă cu așa ceva

Acest caz este o premieră pentru SUA, prima dată când regatul saudit este acuzat de spionaj în țara tuturor posibilităților. Este un moment cu atât mai stânjenitor, cu cât se cunoaște faptul că Arabia Saudită și SUA au avut întotdeauna o relație strânsă în ceea ce privește comerțul cu petrol și aranjamentele regionale de securitate.

În plus, Joe Biden a făcut și prima sa vizită în Arabia Saudită recent, iar SUA urmăresc să strângă și mai mult relația cu această țară dar și cu Israelul pentru a obține o reducere pentru prețul petrolului.

Sursă foto:  observator

Carmen Ciripoiu

Recent Posts

Leul s-a apreciat față de dolar! Moneda națională câștigă teren și în fața euro

Reprezentanții Băncii Naționale a României au publicat cursul valutar pentru ziua de marți, 7 mai…

26 de minute ago

Voucherele de vacanță se vor acorda diferit anul acesta. Ce se schimbă pentru bugetari

Voucherele de vacanță pentru anul acesta au fost majorate. Guvernul a anunțat o creștere de…

o oră ago

Pericol de inundații! Codul Galben vizează 12 râuri

Hidrologii au emis marți o avertizare de Cod galben de inundații pentru 12 râuri, valabilă…

2 ore ago

Legea salarizării va fi gata abia în 2025. Ce angajați sunt afectați

Românii care lucrează în domenii precum sănătate, IT și educație vor beneficia de cele mai…

4 ore ago

Seniorii au de așteptat mai mult de o lună pentru pensii! Când intră banii în iunie

Seniorii din România vor trebui să aștepte mai mult de 40 de zile pentru a-și…

7 ore ago

Atenție la consumul de ouă roșii! Câte ouă putem mânca într-o zi?

Pe măsură ce Paștele  se apropie, mulți oameni se întreabă câte ouă roșii este bine…

4 zile ago

This website uses cookies.