Categories: Actual

Preşedintele Ungariei, Katalin Novák s-a întors în România. De data asta pentru Andrzej Duda, președintele Poloniei

Şefii de state din Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria s-au reunit astăzi la Palatul Cotroceni, în cadrul Summitului Formatului Bucureşti 9, la care au participat statele membre NATO situate pe Flancul Estic al Alianţei. Summitul a fost găzduit de preşedintele Klaus Iohannis şi de omologul polonez, Andrzej Duda, ca iniţiatori ai acestui format.

Preşedintele Ungariei, Katalin Novák s-a întors în România. A participat la Summitului Formatului Bucureşti 9

Potrivit președinției României, în contextul războiului din Ucraina, miza este ajungerea la un mod „echilibrat și unitar” de asigurare a apărării pe flancul estic al NATO.

Printre cei invitaţii lui Klaus Iohannis s-a aflat evident şi preşedintele Ungariei, Katalin Novak.

 

Noul preşedinte al Ungariei, Katalin Novák, a efectuat, în luna mai o vizită la Alba Iulia unde a fost oaspetele de onoare al Zilei unităţii reformate maghiare. Katalin Novák a ţinut un discurs cu prilejul dezvelirii statuii principelui transilvanean Gábor Bethlen, în centrul fostei capitale a Transilvaniei.

În luna mai, preşedintele Ungariei, Novák Katalin s-a întâlnit la Cluj cu liderul UDMR, Kelemen Hunor.

Astăzi, prezenţa lui Katalin Novák  la Bucureşti a fost semnalată şi de Kelemen Hunor printr-o postare pe Facebook.

„De data aceasta ne-am întâlnit cu Novák Katalin la București. Președintele Ungariei a sosit în capitală vineri pentru Summitul B9″, a scris liderul UDMR.

Foto: Kelemen Hunor Oficial

Într-o postare pe contul său de socializare, Katalin Novak a scris că „astăzi am avut ocazia să mă întâlnesc din nou cu președintele polonez Andrzej Duda: Am ajuns la forumul B9 la invitația sa. Similar cu discuția noastră de acum trei săptămâni, puteam vorbi între noi într-o manieră prietenoasă”. Nimic despre preşedintele României. Nimic despre locul întâlnirii.

FOTO: Novák Katalin

Klaus Iohannis: Cea mai gravă amenințare din ultimele decenii la adresa securității euroatlantice

Viitorul Concept Strategic al NATO, care va fi adoptat în cadrul summitului de la Madrid, la finalul acestei luni, trebuie să definească Rusia ca amenințare, a afirmat vineri președintele Klaus Iohannis, într-o declarație comună de presă cu omologul său polonez, Andrzej Duda, la finalul Summitului Formatului București 9 (B9).

„Ne-am exprimat convingerea că viitorul Concept Strategic va reflecta, printre alte evoluții, noua realitate de securitate creată de războiul Rusiei împotriva Ucrainei, că va sublinia că Federația Rusă este cea mai semnificativă și directă amenințare la adresa securității euroatlantice și va reînnoi atenția acordată sarcinii principale a Alianței și celei mai mari responsabilități ale sale – și anume apărarea colectivă – fiind evidențiat în același timp că NATO va continua să îndeplinească toate cele trei sarcini principale ale sale”.

Potrivit președintelui Iohannis, statele membre ale Formatului B9 urmăresc „o prezență NATO consolidată pe Flancul Estic, unitară și coerentă, robustă, credibilă și sustenabilă, în special la Marea Neagră – cea mai expusă amenințărilor Rusiei”. Acționăm pentru adoptarea de elemente concrete în acest sens la Summitul NATO de la Madrid, care va avea loc la sfârșitul acestei luni”, a precizat Iohannis.

Roxana Toma

Recent Posts

Atenție la consumul de ouă roșii! Câte ouă putem mânca într-o zi?

Pe măsură ce Paștele  se apropie, mulți oameni se întreabă câte ouă roșii este bine…

2 zile ago

Programul de funcționare al hipermarketurilor de Paște! Ce magazine rămân deschise

Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…

2 zile ago

Vinerea Mare 2024. De ce este important postul negru în această zi

Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…

2 zile ago

Indemnizațiile pentru invalizi cresc! Ce sume se dau

Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…

3 zile ago

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

3 zile ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

3 zile ago

Parteneri

This website uses cookies.