Actual

Prognoza meteo: Vremea se răcește, vin ploi și furtuni!

Începând de astăzi, vremea începe să se răcească, dar temperaturile se mențin peste media acestei perioade. Prognoza meteo pentru joi și vineri anunță averse, descărcări electrice și, izolat, condiții de grindină.

Prognoza meteo emisă de Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) pentru joi arată că vremea va deveni în general instabilă. Sunt afectate vestul, nord-vestul, nordul și parțial în centrul țării, dar și zonele montane. Temperaturile în timpul zile vor fi mai mici față de ziua precedentă, dar se vor menține peste mediile multianuale.

„În aceste zone, mai ales din a doua parte a zilei vor fi perioade cu înnorări temporar accentuate. Vom avea averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului de 50-60 km/h. Izolat vor fi și condiții de grindină. Există probabilitatea pentru cantități de apă însemnate, atât în intervale scurte de timp, cât și prin acumulare. Aceasta va fi mai ridicată în Crișana, Maramureș, nordul Transilvaniei. Dar și în zona Carpaților Occidentali și a Carpaților Orientali, unde pe alocuri vor fi peste 20-30 l/mp”, avertizează meteorologii ANM.

Prognoza meteo în estul țării și în Capitală

Excepție de la regulă vor face regiunile sudice și estice. În aceste zone, vremea se va menține călduroasă, deși cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab spre moderat, trecător cu intensificări în Dobrogea. Instabilitatea atmosferică se va manifesta doar izolat, spre sfârșitul intervalului. Temperaturile maxime vor varia între 26 și 35 grade. Cele mai ridicate valori se vor înregistra în Muntenia, unde pe arii restrânse va fi caniculă. Minimele termice vor fi între 12 și 21 grade.

În Capitală, vremea va fi caldă, caniculară chiar după-amiaza. Indicele termic se va apropia de pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări spre sfârșitul nopții, când vor fi posibile ploi slabe. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va atinge valoarea de 35 grade, iar minimele vor varia între 16 și 19 grade.

Cum va fi vremea mâine

Vineri, vremea se va menține în general instabilă. Vo fi înnorări persistente la începutul zilei în jumătatea de nord a teritoriului și în zonele de munte. În aceste regiuni, temporar va ploua. În sud se vor semnala averse izolate, iar cerul va fi variabil.

După-amiaza, în zonele sudice, sud-vestice, centrale și montane vor fi înnorări temporar accentuate. Local se vor semnala averse însoțite de descărcări electrice, air izolat vor fi condiții de grindină. În Munții Banatului, zona Carpaților Meridionali și a dealurilor subcarpatice ale Olteniei și Munteniei se vor acumula cantități de apă de peste 15-25 l/mp.

În București, temperatura în timpul zilei va fi mai scăzută față de zilele precedente. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate îndeosebi în a doua parte a zilei. Șa începutul nopții există o probabilitate crescută de averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Valoarea temperaturii maxime va fi de 28 grade, iar minimele se vor situa în jurul a 16 grade, conform adevarul.ro.

Ghitulescu Radu

În presa scrisă, de pe la începutul anilor '90. Am colaborat cu cotidiane, săptămânale și lunare. În ultimii ani am lucrat preponderent în presa IT.

Recent Posts

Locul de muncă care plătește 5.000 de lei pentru 2-3 ore de lucru. Interesul este scăzut

Interesul pentru cursurile de tractorist agricol a scăzut. Un centru de formare profesională din București…

2 zile ago

Atenție de unde cumpărați pește! ANPC a retras de la vânzare 1,3 tone

Inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au aplicat amenzi în valoare totală de aproximativ…

2 zile ago

Promisiunile Guvernului cresc deficitul bugetar! Taxele cresc odată cu salariile

Promisiunile repetate de majorări făcute de autoritățile române ar putea agrava și mai mult deficitul…

2 zile ago

Seniorii au de așteptat 40 de zile până la primirea pensiei! Care este motivul

Luna mai a adus o modificare importantă în programul de plată a pensiilor. Seniorii au…

2 zile ago

Cum să scapi corect de medicamentele expirate. Regulile pe care trebuie să le urmezi

Toți românii care cumpără medicamente trebuie să fie conștienți de o regulă importantă și să…

2 zile ago

Încep alegerile! Lista completă a candidaților

Campania electorală pentru alegerile locale și europarlamentare programate pe 9 iunie 2024 a început vineri,…

2 zile ago

This website uses cookies.