Categories: ActualLifestyle

Quatar face un super gest pentru Lionel Messi. Fotbalistul, tratat ca un sfânt!

Marți, 27 decembrie 2022, Universitatea Qatar, din Doha, locul unde echipa Argentinei a locuit pe timpul Cupei Mondiale 2022, a publicat o serie de fotografii cu camerele în care a stat echipa națională a Argentinei și în ultima postare a anunțat că va transforma în muzeu camera în care a fost cazat Lionel Messi.

Camera B201, mini muzeu

Prin urmare, în următoarea perioadă, camera B201, din complexul în care a fost cazată echipa Argentinei, se va transforma într-un mini muzeu dedicat celui care a ocupat-o pe perioada Cupei Mondiale 2022, starul Lionel Messi.

Deja, pe ușa camerei a fost pus un blazon în culorile Argentinei și o plăcuță inscripționată „L. Messi”.

De asemenea, dotările camerei, respectiv două paturi de o persoană, un birou, fotolii, un televizor cu ecran plat și o canapea, vor fi păstrate, iar pe lângă acestea, conducerea Universității Qatar încearcă să obțină și câteva suveniruri ale fotbalistului argentinian din perioada pe care Messi și coechipierii săi au petrecut-o în Qatar.

Echipa Argentinei a ales campusul universitar în locul unui hotel de lux

Universitatea din Qatar, refugiul echipei Argentinei pe toată durata șederii lor la Doha, încă nu a fost dezvăluit dacă muzeul va funcționa în același complex sau va fi mutat în altă parte a campusului.

Potrivit unui raport din Daily Mail, echipa condusă de Messi a decis să rămână în campusul universitar extins în loc de hoteluri de lux de 5 stele, astfel încât să își poată continua tradiția de a face grătare de vită. Carnea de vită din Argentina a fost transportată cu avionul în Qatar tocmai din acest motiv. De asemenea, a fost și un bucătar care să gătească la fel ca în Argentina.

18 decembrie 2022, zi istorică

În data de 18 decembrie 2022, Messi și-a încheiat lunga așteptare pentru titlul Cupei Mondiale într-una dintre cele mai memorabile finale din istorie.

Messi a fost cel mai inspirator, a marcat două goluri pentru a ridica totalul său din turneu la șapte și a obținut al treilea triumf al țării sale la Cupa Mondială, în timp ce Argentina a învins Franța cu 4-2 la penalty-uri, după un egal 3-3 în prelungiri.  Și astfel, în cele din urmă, Cupa Mondială a fost ridicată de Messi, scrie indianexpress.com.

Beatrise Braha

Recent Posts

Tichete pentru activități casnice! Ce activități sunt plătite fără contract de muncă

Persoanele de cel puțin 16 ani pot obține venituri suplimentare, fie că sunt angajate sau…

2 ore ago

Pietonii pot fi sancționați aspru! Amenzile ajung și la 1.700 de lei

Siguranța rutieră în Germania este reglementată prin norme strict. Încălcarea acestora poate duce la amenzi…

4 ore ago

Ce este praful saharian? Cum ne afectează respirația

În ultimele zile, zvonurile legate de praful saharian care a ajuns în România au generat…

6 ore ago

Ce alimente conțin cei mai mulți aditivi? Există risc de cancer

Produsele din comerț conțin frecvent aditivi alimentari, în special cele care sunt ambalate. Aditivii sunt…

8 ore ago

Joia Mare 2024. De ce se vopsesc ouăle astăzi?

În Joia Mare, cunoscută și sub numele de Joia Patimilor, gospodinele se dedică vopsirii ouălor,…

10 ore ago

Anumiți români se pot pensiona cu 20 de ani mai devreme! Care sunt condițiile

Conform noii legi a pensiilor, o anumită categorie de români va putea ieși la pensie…

18 ore ago

Parteneri

This website uses cookies.