Lifestyle

Răsturnare totală de situație. Unde a ajuns Navalnîi după ce a fost extrădat

Răsturnare totală de situație. Unde a ajuns Navalnîi după ce a fost extrădat

Răsturnare totală de situație. Unde a ajuns Navalnîi după ce a fost extrădat și condamnat la închisoare. Avocatul său Vadim Kobzev a făcut declarații de ultimă oră.

Aleksei  Navalnîi a fost condamnat luna aceasta pentru nerespectarea condiţiilor de suspendare a unei condamnări din 2014 pentru deturnare de fonduri.

Situația este critică pentru cel mai cunoscut critic al preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin. Acesta a fost mutat din închisoarea din Moscova unde executa o pedeapsă pentru încălcarea eliberării condiţionate, a anunţat joi avocatul său Vadim Kobzev, citat de Reuters, citat de Agerpres.

Agenţia menţionează că ar putea fi vorba de mutarea într-un lagăr de muncă din afara capitalei ruse.

Cel mai cunoscut critic al preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, otrăvit cu agent neurotoxic

Amintim faptul că fostul politician rus a fost otrăvit în august anul trecut cu agent neurotoxic Noviciok şi după primul ajutor primit în Rusia a fost tratat într-un spital din Berlin. În ianuarie, când a revenit la Moscova, a fost arestat direct de pe aeroport, sub acuzaţia că nu a respectat restricţiile legate de eliberarea condiţionată.

El mai are de executat un rest de pedeapsă de doi ani şi opt luni de închisoare.