Categories: Lifestyle

„Regina Maneliștilor” este disperată. A aflat totul. „Mai bine mor”

Despărțirea Narcisei Moisa, cunoscută și ca „Regina Maneliștilor” de soțui ei, Yoannes, a luat prin surprindere întreaga lume a iubitorilor acestui gen de muzică.

Narcisa și soțul ei au ajuns la cuțite, după ce artista a făcut publică infidelitatea acestuia.

Scandalul dintre ei a pornit de la faptul că artista a făcut publice niște clipuri video în care soțul ei apare în compania unei alte femei.

Cei doi au decis de comun acord să-și crească cei doi copii în relații de prietenie, dar se pară că situația nu stă chiar așa.

Narcisa Moise, la capătul răbdarii

Cu ochii în lacrimi, la numai câteva ore de la episodul șocant dintre ei care a uimit pe toată lumea, Narcisa Moisa a postat un video pe contul său de Instagram în care poartă mască și plânge și suspină și îl imploră pe Yoannes să o ierte.

„Viața mea, îmi pare rău pentru tot ce se întâmplă între noi. Nu mai pot, e strigător la cer. Aș vrea să poți să mă ierți pentru tot, eu nu pot să stau fără tine. Mai bine mor, am pierdut cel mai important om din viața mea.

Aș vrea să îți simt mâinile tale, să te ating, să te iau în brațe, măcar atât…Și să zic Doamne, totul a fost un vis. Mi-e dor de tine, viața mea, nu pot să mănânc fără tine, nu pot să privesc nimic că îmi aduce aminte de tine și de chipul tău.

Mă uit la copilașii noștri și te văd pe tine. Fără ei, câteva ore, zile am mai stat, dar fără tine nu pot nici măcar o zi fără să știu de tine, am fost mereu împreună, am știut de tine tot timpul.

Cine îți face să mănânci? Cine îți calcă? Cine te îngrijește, cineeee? Îmi vine să zbier, să urlu, suferința mea e înzecită…Eu o să mă mulțumesc de acum încolo să vin măcar să îți calc, să îți aduc tot ce ai nevoie, să te știu bine ca până acum” a transmis Narcisa Moisa, cu ochii plini de lacrimi.

Narcisa Moisa a aflat că soțul îi este infidel

Rănită în orgoliu, bruneta a recurs la un gest extrem și a vrut cu orice preț să-l denigreze pe Yoannes. Așa că a decis să publice un filmuleț cu fostul ei partener de viață în timp ce acesta își făcea de cap cu amanta sa.

Cei doi se aflau în așternurui și se sărutau cu patimă. Potrivit Narcisei, femeia era amanta soțului ei de aproximativ un an și jumătate.

„Narcisa s-a supărat îngrozitor după ce a aflat că Yoannes are amantă. De aceea s-au și despărțit, nici nu mai vrea să audă de el. Se gândește chiar dacă să îl mai lase să își vadă copiii”, a declarat o apropiată de-ale Narcisei.

Yoannes a făcut anunțul despărțirii

„Relația mea cu Narcisa s-a încheiat. O sa avem o relație strict profesională. Nu suntem nici primii, nici ultimii care se despart. O sa ma ocup in continuare de imaginea ei, cum o fac de atâția ani, pentru ca dacă nu eram eu… ea canta tot in parc la Botoșani. Am rămas buni prieteni, o sa ne creștem copiii la cel mai frumos mod posibil. Doar ca nu mai locuim împreuna.

Nu ne a fost spart nici un cont, ea mi-a luat telefonul și a făcut acele postări pe care nu trebuia sa le facă… Orice bărbat mai greșește, dar ea a vrut sa ne spălam rufele in public, ceea ce m-a deranjat foarte tare și m-a determinat sa iau aceasta decizie. Oricum voiam de mult sa iau decizia asta ca nu prea mai mergea relația. Sincer sa fiu, era un fel de relație toxica… așa ca ii mulțumesc lui Dumnezeu ca s-a întâmplat așa” a spus soțul Narcisei Moisa.

 

Ionescu Lucian

Lucian Ionescu a studiat la Faculatea de jurnalism, Spiru Haret, Bucuresti. Este jurnalist de peste 20 de ani, a scris articole pentru www.evz.ro, www.infoactual.ro,

Recent Posts

Economia României, în pericol! Previziunile Comisiei Europene

Conform ultimului raport al Comisiei Europene, economia României este estimată să crească cu 3,3% în…

2 ore ago

Temperaturile vor ajunge la 28 grade! Prognoza ANM

Potrivit directorului ANM, Elena Mateescu, se prognozează că temperaturile vor înregistra o creștere în zilele…

4 ore ago

Pensionarii, amăgiți cu noua lege a pensiilor. Orele de muncă suplimentare nu sunt luate în calcul

Noua lege a pensiilor aduce schimbări semnificative în recalcularea pensiilor. Sunt vizați în  special pensionarii…

12 ore ago

MAE a emis o atenționare de călătorie! Este stare de urgență

MAE a emis o atenționare pentru călătorii români care se îndreaptă către Franța, cu referire…

13 ore ago

Prețul energiei în România, de aproape trei ori mai mare decât în Germania! Am întrecut și Ungaria

România, deși produce cantități semnificative de energie electrică, se confruntă cu unele dintre cele mai…

14 ore ago

Florin Barbu își propune reglementarea adaosului comercial. Susținerea produselor românești

Florin Barbu, ministrul Agriculturii, a prezentat mai multe inițiative legislative pentru reglementarea adaosului comercial, cu…

15 ore ago

This website uses cookies.