Categories: International

Reguli noi privind conținutul online. Uniunea Europeană vizează în principal Google și Facebook

Potrivit unei decizii convenite sâmbătă la nivelul UE, vizate de noile reguli cu privire la conținutul online sunt în principal companiile Alphabet (deținătoarea Google), Meta (care deține Facebook, Instagram și WhatsApp), dar și alte platforme care desfășoară astfel de activități.

Reguli noi privind conținutul online. Uniunea Europeană vizează în principal Google și Facebook

Documentul, intitulat Digital Services Act (Actul legislativ privind serviciile digitale, n. red.), sau DSA, este o propunere a comisarului european pentru Concurență, Margrethe Vestager, și reprezintă a doua astfel de reglementare privind spațiul online adoptată la nivel european în ultima perioadă, potrivit Reuters.

Luna trecută, Vestager a obținut sprijinul din partea celor 27 de țări membre și a europarlamentarilor pentru o altă propunere, „Digital Markets Act”, (DMA), un set de reguli care ar putea obliga Google, Amazon, Apple, Meta și Microsoft să schimbe modul în care își desfășoară activitățile în Europa.

„Am ajuns la o înțelegere în ceea ce privește DSA. Prin intermediul său ne vom asigura că ceea ce este ilegal offline este, de asemenea, tratat ca fiind ilegal și în mediul online, nu doar prin sloganuri, ci în mod real”, a scris Vestager pe Twitter.

Astfel, prin intermediul actului legislativ privind serviciile digitale, companiile vor risca amenzi de până la 6% din cifra globală de afaceri pentru încălcarea regulilor, în timp ce încălcările repetate ar putea chiar duce la interzicerea activităților acelor companii în UE.

Noul regulament va intra în vigoare în 2024

Noile reguli interzic publicitatea orientată către copii sau bazată pe date sensibile precum religia, sexul, rasa și opiniile politice. Tacticile care induc oamenii în eroare și îi determină să ofere date personale companiilor în mediul online vor fi, de asemenea, interzise.

Prevederea a fost propusă ca urmare a invadării Ucrainei de către Rusia și a campaniei de dezinformare aferente.

Compania Google s-a arătat deschisă să colaboreze cu autoritățile europene pentru punerea în aplicare a noilor măsuri.

„Pe măsură ce legea este finalizată și implementată, detaliile vor fi importante. Așteptăm cu nerăbdare să colaborăm cu factorii de decizie pentru a obține detaliile tehnice de care avem nevoie pentru a ne asigura că legea funcționează pentru toată lumea”, se arată în comunicat.

Sălăvăstru Alexandru

Alexandru Sălăvăstru, studiază Filosofie românească la Școala Doctorală de Filosofie, a studiat Istorie și Politică militară în România secolelor XIX-XXI la Facultatea de Istorie și Relații Internaționale și Studii Europene la Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucureşti. Din 2020 scrie pentru publicatiile online www.animalzoo.ro și www.infoactual.ro

Recent Posts

Atenție la consumul de ouă roșii! Câte ouă putem mânca într-o zi?

Pe măsură ce Paștele  se apropie, mulți oameni se întreabă câte ouă roșii este bine…

3 zile ago

Programul de funcționare al hipermarketurilor de Paște! Ce magazine rămân deschise

Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…

3 zile ago

Vinerea Mare 2024. De ce este important postul negru în această zi

Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…

3 zile ago

Indemnizațiile pentru invalizi cresc! Ce sume se dau

Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…

3 zile ago

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

3 zile ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

3 zile ago

Parteneri

This website uses cookies.