În 1989, majoritatea românilor, ca și omologii lor din țările vecine, erau nemulțumiți de guvernul comunist. Penuria generalizată din națiune a fost atribuită politicilor economice și de dezvoltare ale lui Nicolae Ceaușescu, care includeau proiecte de construcții extravagante și un program de austeritate menit să permită României să își plătească întreaga datorie externă.
Concomitent cu problemele economice tot mai mari ale țării, poliția secretă, Securitatea, era peste tot, transformând România într-un stat polițienesc.
Evenimentele premergătoare Revoluției
În 1982, guvernul Ceaușescu a lansat o strategie de reducere a datoriei externe a României. O parte din fondurile care fuseseră alocate anterior pentru producția și distribuția de alimente au fost folosite în schimb pentru a achita obligațiile națiunii față de creditorii străini, în special cei din Occident. Piața bunurilor de consum din România s-a prăbușit rapid ca urmare a acestui fapt. În acest caz, statul a raționalizat distribuția de alimente, bunuri de consum și energie electrică, ceea ce a dus la formarea unor cozi lungi pentru produsele de primă necesitate. Populația a fost determinată să se revolte din cauza prăbușirii economiei, a penuriei și a declinului accentuat al condițiilor de trai.
Plecarea neplanificată a muncitorilor de la Fabrica de tractoare din Brașov în 1987 a precedat Revoluția Română din 1989. Protestatarii au strigat revendicări sociale, printre care: „Vrem lumină și căldură!” și „Vrem pâine fără cartelă!”. De asemenea, au strigat: „Vrem banii noștri!” și „Vrem mâncare pentru copiii noștri!”.
În timpul măsurilor dure de austeritate din anii 1980, mai mulți membri proeminenți ai PCR au semnat în martie 1989 Scrisoarea celor șase, o scrisoare care critica dur politicile economice ale dictaturii Ceaușescu. Gheorghe Apostol a fost principalul semnatar, iar alți semnatari au fost Alexandru Bârlădeanu, Corneliu Mănescu, Grigore Ion Răceanu, Constantin Pârvulescu și Silviu Brucan. La scurt timp după aceea, Nicolae Ceaușescu proclamă că Republica Socialistă România și-a achitat datoria internațională de aproximativ 11 miliarde de dolari. Semnatarii scrisorii au fost reținuți, interogați și au primit arest la domiciliu.
Studenți din Cluj-Napoca și București au protestat împotriva administrației Ceaușescu pe străzile Brezoianu și Kogălniceanu din București la 11 noiembrie 1989, înainte de cel de-al 14-lea Congres al Partidului Comunist, ținând pancarte pe care scria „Vrem schimbări!”. Personalul de securitate de la Penitenciarul Rahova i-a reținut și interogat pe studenții Mihnea Paraschivescu, Grătină Vulpe și pe economistul Dan Căprariu-Schlachter din Cluj-Napoca pentru răspândirea dezinformării despre o societate socialistă. Securitatea, care și-a infiltrat lucrătorii operativi printre studenți, a dispersat o încercare slabă de a protesta împotriva regimului, odată cu bucuria calificării echipei naționale de fotbal a României la un campionat mondial (o victorie cu 3-1 împotriva Danemarcei însemna că, după 20 de ani, România participa din nou la un campionat mondial, în Italia).
Între 20 și 24 noiembrie 1989, PCR a avut cel de-al 14-lea Congres, care, spre deosebire de ceea ce aștepta publicul larg, atât pe plan intern, cât și internațional, nu s-a soldat cu nicio modificare a doctrinei partidului. Singurul partid (comunist) din România, PCR, l-a reales pe Nicolae Ceaușescu în funcția de secretar general.
Rolurile celorlalți membri ai Comitetului Politic Executiv al CC (CPEx) au fost, de asemenea, afirmate. În discursul de final adresat Congresului, Nicolae Ceaușescu a adus în discuție și Pactul Molotov-Ribbentrop și a cerut revocarea ramificațiilor acestuia (implicit, revenirea Basarabiei și a Bucovinei de Nord, anexate în virtutea acestui pact, la Uniunea Sovietică).
Sufletul Revoluției a fost la Timișoara
László Tokés, un pastor reformat, este văzut la Timișoara într-o înregistrare video difuzată la 11 decembrie de emisiunea politică „Panorama” de pe Budapest 1. El este văzut implorând ajutor pentru a evita expulzarea din comunitatea religioasă pe care o conduce. Enoriașii și câțiva locuitori ai orașului au rămas vigilenți în fața bisericii din Piața Maria până pe 15 decembrie 1989. Conflictele au început atunci când ofițerii de securitate în civil au încercat să-i aresteze pe participanți în acea seară, dar nu au escaladat și nu s-au extins.
La 16 decembrie a izbucnit o demonstrație împotriva intenției guvernului de a-l expulza pe pastorul reformat László Tőkés. Predicatorul rostise în ultima vreme critici la adresa dictaturii în presa străină, iar autoritățile au considerat că a spus lucruri defavorabile românilor. Episcopul său l-a demis din funcție la cererea guvernului, privându-l de dreptul de a locui în apartamentul la care avea dreptul în calitate de pastor. Vecinii săi s-au adunat în jurul casei sale pentru a-l proteja de intimidare și evacuare. Fără să cunoască detaliile, un număr mare de trecători – printre care și membri ai unei biserici baptiste locale – s-au alăturat demonstrației. Aceștia au aflat mai târziu că aceasta a fost încă o încercare a statului comunist de a împiedica libertatea religioasă a adepților pastorului.
Primarul Petre Moț a făcut câteva remarci, lăsând să se înțeleagă că s-a răzgândit în privința evacuării lui Tokés, când a devenit evident că adunarea nu se va dispersa.
În același timp, adunarea devenise mai tensionată, iar când Petre Moț a refuzat să își afirme în scris declarația împotriva expulzării pastorului, mulțimea a început să strige scandări anticomuniste. Poeții Ion Monoran, Daniel Zăgănescu și Laszlo Borbey au ținut discursuri anticomuniste, în timp ce tramvaiele erau oprite în Piața Sfânta Maria. La urcarea în tramvai, Dan Zăgănescu strigă: „Jos Ceaușescu!”. Tiberiu Covaci a urcat apoi într-unul dintre tramvaie, după ce a făcut același lucru. Când au coborât, au observat că oamenii care țineau luminițe în fața casei lui László Tokés protestau împotriva unei decizii nedrepte de expulzare a preotului din oraș. Manifestanții au mers în coloană la Consiliul Județean Timiș pentru a se adresa autorităților.
Demonstrația a început să ia amploare în jurul orei 19:30, scopul inițial trecând în plan secund. La fața locului au sosit apoi miliția și personalul de securitate. Câțiva demonstranți au încercat să pătrundă în clădirea în care se afla Comitetul Județean al Partidului Comunist Român (PCR). Când miliția a folosit forța și a făcut mai multe arestări, forțele de ordine au răspuns cu gaze lacrimogene și tunuri cu apă. Aceștia au făcut manevre pe lângă Mitropolie înainte de a porni într-un marș de protest în jurul orașului. De data aceasta, personalul de securitate le-a ieșit în întâmpinare. Majoritatea manifestanților vor fi reținuți de forțele de securitate înainte de ivirea zorilor.
Pe 17 decembrie în Timișoara au murit 300 de persoane
Demonstrațiile s-au intensificat pe 17 decembrie. În jurul orei 4 după-amiaza, protestatarii au pătruns în clădirea Comitetului Județean Timișoara și au aruncat pe fereastră dosare de partid, fluturași, scrieri ale lui Ceaușescu și alte simboluri comuniste. Ei au încercat să mai dea foc încă o dată structurii, dar, de data aceasta, personalul militar i-a oprit.
Ordinul cu indicativul „Radu cel Frumos” comandă armatei să se înarmeze cu materiale de război și să activeze alerta parțială de luptă, este dat forțelor armate ale Timișoarei în jurul orei 18:45. Pe 17 decembrie, peste 300 de persoane sunt ucise sau rănite în cursul serii.
Timișoara a fost transformată într-un infern de încercarea zadarnică a armatei de a restabili ordinea, alături de focuri de armă, victime, lupte de stradă, vehicule în flăcări, TAB-uri care transportau ofițeri de securitate înarmați și tancuri. Din Piața Libertății până la Operă, precum și din regiunea Podului Decebal, Calea Lipovei și Calea Girocului, s-au tras gloanțe după ora 8. Accesul în oraș a fost blocat de tancuri, vehicule și TAB-uri, iar elicopterele patrulau în apropiere. La miezul nopții, demonstrațiile au încetat. Ștefan Gușă, Ilie Matei și Ion Coman au examinat orașul.
În dimineața zilei de 18 decembrie, centrul orașului Timișoara a fost împânzit de militari și personal de securitate îmbrăcat în civil. Pentru a denunța „vandalismul” din zilele precedente, primarul Petre Moț a convocat o adunare de partid la universitate. De asemenea, el a impus legea marțială, care interzicea oricărei persoane să se deplaseze în grupuri mai mari de două persoane. Sfidând restricțiile, 30 de tineri au mărșăluit în direcția Bisericii Ortodoxe în timp ce purtau steaguri tricolore cu stema comunistă smulsă din ele. Ei au început să cânte „Deșteaptă-te, române!”, un imn național învechit, interzis din 1947, așteptându-se să se tragă asupra lor. S-a tras asupra lor, iar unii dintre ei au fost uciși, alții au avut răni care le-au pus viața în pericol, în timp ce unii au avut norocul să scape.
Pentru a șterge complet amintirea represiunii, Bucureștiul a primit în aceeași seară 43 de cadavre, printre care cele ale răniților executați la Spitalul Județean și cele ale celor împușcați mortal în timpul protestului. Cenușa a fost adunată în patru coșuri de gunoi și apoi aruncată într-un canal din Popești-Leordeni, Ilfov. Rămășițele vor fi arse la crematoriul „Cenușa” din București.
Crăciunul sângeros al României
În București, revolta a început la data de 21 decembrie, când o mulțime de oameni s-au adunat în Piața Universității, manifestând împotriva regimului comunist al președintelui Nicolae Ceaușescu.
În zilele care au urmat, tensiunile au crescut, iar protestele au devenit din ce în ce mai violente. Poliția a deschis focul asupra manifestanților, provocând moartea a sute de oameni și rănind mii de alții. Însă, în ciuda violenței și a represiunii, protestatarii au continuat să se adune și să lupte împotriva regimului.
La 22 decembrie, Ceaușescu a încercat să vorbească la televiziunea națională, dar a fost întrerupt de protestatari. În încercarea de a restabili ordinea, Ceaușescu a ordonat armatei să deschidă focul asupra mulțimii din Piața Palatului, însă acest lucru a dus la prăbușirea definitivă a regimului său.
În ziua de 22 decembrie 1989, Nicolae Ceaușescu și soția sa, Elena, au fost forțați să fugă din București, în încercarea de a scăpa de furia populară și de lovitură de stat care avea să-i răstoarne de la putere. Cei doi s-au ascuns mai întâi la reședința lor din Snagov, apoi la o vilă de la marginea orașului Târgoviște. Însă, în dimineața de 25 decembrie, au fost arestați de o unitate militară specială și judecați pentru crime împotriva poporului român.
Procesul a durat doar câteva ore, iar verdictul a fost pronunțat rapid: cei doi au fost găsiți vinovați și condamnați la moarte prin împușcare.
Execuția a avut loc imediat după pronunțarea verdictului, iar imaginea cuplului Ceaușescu în ultimele sale momente de viață a fost transmisă la televiziunea națională și a devenit cunoscută în întreaga lume. Moartea lor a marcat sfârșitul unui regim autoritar și a deschis calea pentru tranziția spre o democrație mai deschisă și mai liberă în România.
