Actual International

România reacţionează la anunţul lui Joe Biden privind finanţarea cu 14 milioane de dolari a reactoarelor modulare din Doiceşti

România reacţionează la anunţul lui Joe Biden privind finanţarea cu 14 milioane de dolari a reactoarelor modulare din Doiceşti
Foto: SNN

România salută anunţul preşedintelui SUA, Joe Biden de a aloca 14 milioane de dolari pentru o nouă etapă a programului de reactoare modulare în ţara noastră. Preşedintele Klaus Iohannis a transmis că salută anunţul liderului de la Casa Albă Joe Biden privind cooperarea energetică dintre România şi SUA, cu 14 milioane de dolari pentru o nouă etapă a programului de reactoare modulare în ţara noastră. În luna noiembrie a anului trecut, preşedintele Joe Biden şi preşedintele Klaus Iohannis au anunţat planul de a construi o centrală mică de reactoare modulare (SMR), prima de acest fel în România, în parteneriat cu US NuScale Power. Prin acest proiect este adusă cea mai recentă tehnologie nucleară civilă într-o parte critică a Europei, potrivit unui comunicat oficial al Casei Albe.

România reacţionează la anunţul lui Joe Biden privind finanţarea cu 14 milioane de dolari a reactoarelor modulare mici din Doiceşti

„Salut anunţul preşedintelui Biden privind cooperarea energetică dintre România şi Statele Unite ale Americii, cu 14 milioane de dolari pentru o nouă etapă a programului de reactoare modulare în România. Asigurarea securităţii energetice este un obiectiv comun al Parteneriatului Strategic între România şi SUA”, a scris Klaus Iohannis, duminică pe Twitter.

Nicolae Ciucă: Un pas esenţial pentru atingerea ţintelor de decarbonizare şi asigurarea independenţei energetice a României

La rândul său, premierul Nicolae Ciucă a afirmat că decizia SUA de a finanţa cu 14 milioane de dolari etapa preliminară a studiilor de inginerie şi proiectare pentru dezvoltarea reactoarelor modulare mici (SMR) din România este componentă esenţială a dezvoltării programului nuclear civil naţional.

„Anunţul preşedintelui SUA, Joe Biden, în cadrul Summit-ului G7, este o confirmare a solidităţii Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite, care, devine tot mai aprofundat şi în dimensiunea sa dedicată cooperării energetice. Decizia SUA de a finanţa cu 14 milioane de dolari etapa preliminară a studiilor de inginerie şi proiectare pentru dezvoltarea reactoarelor modulare mici  (SMR) din România este componentă esenţială a dezvoltării programului nuclear civil naţional. Alături de construirea reactoarelor 3 şi 4 de la Centrala Cernavodă, utilizarea noului tip de tehnologiei SMR va contribui la întărirea profilului energetic al României, în acord cu viziunea europeană de protejare a mediului şi cu ţintele de decarbonizare asumate. Mai mult, dezvoltarea programului nuclear va impulsiona creşterea economică, atât prin revitalizarea lanţului de furnizori, cât şi prin poziţionarea României ca lider regional al acestei industrii”, a declarat, Nicolae Ciucă, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului.

Primul reactor modular mic din România va fi instalat pe locul fostei termocentrale de la Doiceşti Foto: SNN

La aniversarea a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului strategic dintre România şi SUA, preşedintele Joe Biden  confirmă că relaţiile dintre cele două state sunt foarte strânse

Ministrul Energiei Virgil Popescu a afirmat, cu ocazia anunţului făcut de către preşedintele SUA Joe Biden, la Summit-ul G7, de a finanţa cu 14 milioane de dolari etapa preliminară a studiilor de inginerie şi proiectare pentru dezvoltarea reactoarelor modulare mici (SMR) din România, că vor fi multe beneficii pentru comunitatea din Doiceşti, deoarece „fosta termocentrală va primi o nouă viaţă, va reintra pe harta energetică a României, oferindu-le locuitorilor din Doiceşti prosperitate, locuri de muncă, dezvoltarea comunităţii şi acces la energie curata şi sigură, fără poluare”.

„La aniversarea a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului strategic dintre România şi SUA, preşedintele Joe Biden a confirmat la Summit-ul G7 că relaţiile dintre cele două state sunt foarte strânse. În cadrul parteneriatului româno – american, pe palierul energiei, preşedintele SUA a anunţat că vor investi alte 14 milioane de dolari în ”Etapa Preliminară a studiilor de inginerie şi proiectare pentru dezvoltarea SMR (reactoare modulare mici din România).

Popescu spune că până în prezent SUA au sprijinit deja dezvoltarea SMR-urilor în ţara noastră pentru realizarea unui studiu amănunţit, care a durat 18 luni, în urma căruia a fost identificat amplasamentul fostei termocentrale de la Doiceşti, judeţul Dâmboviţa.

„Anunţ care a fost făcut la Bucureşti alături de partenerii americani. Decarbonizare fără energie nucleară nu se poate, de aceea sunt foarte importante investiţiile pe care le facem. Vreau să le mulţumesc preşedintelui României Klaus Iohannis şi prim – ministrului Nicolae Ciucă pentru susţinerea extinderii programului nuclear civil în România şi pentru implicarea pe care au avut-o în extinderea parteneriatului strategic dintre cele două state”, a scris Virgil Popescu, duminică pe Facebook.