Social

Românii vor plăti mai mulți bani pentru energie electrica și gaze naturale. Facturile se scumpesc cu…

Românii vor plăti mai mulți bani pentru energie electrica și gaze naturale. Facturile se scumpesc cu…

Vești proaste pentru toți românii care nu au reușit să semneze contractele. Aceștia vor fi nevoiți să scoată din buzunar mai mulți bani pentru pentru energie electrica și gaze naturale. Potrivit ultimelor informații, facturile vor fi mai scumpe cu până la 7%. Care este motivul real al acestor majorări?

Furnizorii de energie electrică vor elimina de astăzi reducerile făcute consumatorilor casnici care nu au semnat un contract pe piața concurențială, ceea ce înseamnă facturi mai mari pentru aceștia. La fel se întâmplă și în cazul gazelor naturale, unde creșterile de prețuri sunt și mai mari. Atât furnizorii, cât și reprezentanții Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei le recomandă consumatorilor pasivi până în acest moment să semneze un contract pe piața concurențială pentru a avea facturi mai mici.

Românii vor plăti mai mulți bani pentru energie electrica și gaze naturale. Factura va crește cu până la 25 de procente

Conform datelor furnizate de Autoritatea Națională de Reglementare în Energie, din cei aproape 9 milioane de consumatori casnici de energie electrică, mai mult de jumătate nu au semnat un contract nou. Acest lucru înseamnă că dețin un contract tip serviciu universal, cel mai scump de pe piață, iar odată cu eliminarea reducerilor, aceștia vor avea o majorare a facturii cuprinsă între 1 și 7%.

În privința gazelor naturale, situația stă și mai rău, pentru că două treimi din cei patru milioane de consumatori nu au semnat un contract nou pe piața concurențială. Pentru aceștia, factura va crește cu până la 25 de procente, cifră anunțată de ceva vreme de furnizori, însă toți acești consumatori pasivi pot semna oricând un contract nou pe piața concurențială, pentru a avea facturi mai mici. Pentru că data de 1 iulie nu este un termen limită pentru semnarea contractelor, ci pentru reducerile aplicate de furnizori.

Reprezentanții Autorității Naționale de Reglementare în Energie recomandă utilizarea comparatorului de prețuri de pe site-ul instituției, locul în care se pot vedea diferențele de preț nu doar între tipurile de contracte, ci și între furnizori.

„Avem şi pentru energie electrică și pentru gaze naturale. Trebuie să luăm doar ultima factură primită de la furnizorul nostru, să introducem cantitatea și prețul, după care putem să comparăm toate ofertele din comparator cu ultima noastră factură și ne arată cea mai convenabilă variantă”, spune Zoltan Nagy-Bege.

Reprezentanții Asociației Energie Inteligent observă o altă problemă: dintre cei care au semnat contracte noi, doar 10% au ales să schimbe și furnizorul, deși pe piață există furnizori mai mici sau mai noi care au oferte mai bune, potrivit RRA.