Categories: Lifestyle

Rugaciunea miraculoasa a lui Arsenie Boca. Ce aduce in viata ta rostirea acestor cuvinte!

Rugaciunea miraculoasa a lui Arsenie Boca. Ce aduce in viata ta rostirea acestor cuvinte! Este vorba despre o rugăciune extrem de puternică, pe care Părintele Arsenie Boca o rostea adesea pentru a primi binecuvântarea Domnului îi ajută pe oameni să scape de blesteme şi de boli, potrivit b1.ro

„Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă ca astăzi, în toată ziua, să am grijă să mă lepăd de mine însumi, ca nu cumva, ţinând la mine, să Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea preasfântului Tău nume să-mi lucreze în minte mai mult decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, căci iată, păcătuiesc în tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric. Patimile au pus tină pe ochii minţii noastre.

Uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţă în care Te ţinem fără cercetare, aşa risipind în deşert zilele noastre, umbriţi şi desădiţi până la pământ.

Rugaciunea miraculoasa a lui Arsenie Boca. Ce aduce in viata ta rostirea acestor cuvinte!

Doamne, Cela ce vii între oameni în taină, ai milă de noi şi pune foc temniţei ce Te ține, aprinde dragostea în inimile noastre, arde spinii patimilor noastre şi fă lumină sufletelor noastre.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă şi vino de Te sălăşluieşte întru noi, dimpreună cu Tatăl şi cu Duhul Tău cel Sfânt. Căci Duhul Sfânt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi minte noastră rămân neputincioase.

Doamne, Cela ce vii în taină, ai milă de noi, că nu ne dăm seama cât suntem de nedesăvîrşiţi şi cât eşti Tu de aproape de sufletele noastre şi cât ne depărtăm noi de Tine prin păcatele noastre. Ci luminează, Doamne, lumina Ta peste noi, ca să vedem lumina prin ochii Tăi şi să trăim în veci prin viaţa Ta. Lumina şi bucuria noastră, slavă Ţie!”, este rugăciunea lui Arsenie Boca.

Munteanu Daniela

Salut! Ma numesc Theona Bănica si scriu cu pseudonimul Munteanu Daniela. Ma aflu printre responsabilii care se asigura ca esti la curent cu tot felul de informatii de interes monden, dar si personal. Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci este extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Recent Posts

Atenție la consumul de ouă roșii! Câte ouă putem mânca într-o zi?

Pe măsură ce Paștele  se apropie, mulți oameni se întreabă câte ouă roșii este bine…

2 zile ago

Programul de funcționare al hipermarketurilor de Paște! Ce magazine rămân deschise

Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…

2 zile ago

Vinerea Mare 2024. De ce este important postul negru în această zi

Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…

2 zile ago

Indemnizațiile pentru invalizi cresc! Ce sume se dau

Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…

3 zile ago

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

3 zile ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

3 zile ago

Parteneri

This website uses cookies.