Social

Salariul minim ajunge la 3.800 de lei! Pensiile cresc și ele

salariul minim Credit imagine: rol.ro
Credit imagine: rol.ro

Salariul minim va înregistra o nouă creștere, iar această tendință se va reflecta și în majorarea pensiilor. Anunțul a fost făcut de Guvern. În ciuda incertitudinilor fiscale din ultimele zile, există luminițe de optimism. Din 1 octombrie 2023, salariul minim brut va crește la 3.300 de lei.

Din acest total, 93 de lei vor rămâne în buzunarele lucrătorilor, în timp ce 207 de lei vor merge către stat sub formă de taxe și contribuții.

Salariul minim crește  din nou în 2024

Această majorare a salariului minim nu este singura planificată. Există posibilitatea ca din 1 ianuarie 2024 să se atingă un nou prag al salariului minim. Acesta ar urca la 3.750 de lei brut, în același timp cu majorarea pensiilor.

Începând cu 1 ianuarie 2024, sunt două variante pentru pensii. În ambele scenarii, pensiile vor crește. Primul scenariu presupune indexarea acestora la rata inflației din 2022, ceea ce ar însemna o majorare cu 150 de lei pentru pensiile minime. Al doilea scenariu implică recalcularea pensiilor potrivit legii pensiilor.

Indexarea la rata inflației, adică o creștere de 14%, pensia minimă de 1.125 de lei ar urca până la 1.282 de lei. Asta în timp ce o pensie mai mare, de 2.854 de lei, ar putea crește la 3.253 de lei. Cu toate acestea, textul final al legii pensiilor încă nu este finalizat. Acest lucru lasă incertitudini cu privire la impactul exact asupra beneficiarilor.

Ce se întâmplă cu legea pensiilor

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a subliniat că legea pensiilor este o prioritate în acest moment și că se lucrează intens pentru finalizarea acesteia.

Întrebată când vor fi majorate pensiile, ministrul a răspuns: „Vă dau un răspuns simplu și clar. Cât mai curând posibil. Prioritatea imediată o reprezintă cele două legi cu privire la pensii, atât cea cu privire la pensiile din sistemul public cât și cea cu pensiile de serviciu. Aceasta va fi aferentă cererii de plată trei, motiv pentru care trebuie să finalizăm, împreună cu cei de la Banca Mondială, tot ceea ce înseamnă parte de evaluare a impactului financiar.

Vom solicita, de asemenea, ajutor de la Ministerul Finanțelor pentru impactul financiar și împreună cu comisia vom încerca să finalizăm cât mai rapid partea de legislație cu privire la pensii”

Cu toate acestea, perspectiva creșterilor din ianuarie este încă nesigură. Impactul măsurilor fiscale care vor intra cel mai probabil în vigoare în octombrie rămâne neclar. Nu s-a luat încă o decizie cu privire la scenariul de majorare a pensiilor. Evoluția către un salariu minim european, care ia în considerare nivelul de trai din fiecare stat membru, este în discuție. Acest lucru ar implica atingerea unui salariu minim de 3.800 de lei în viitor, potrivit Antena3.