Actual Showbiz

Scenaristul care a câștigat premiul Oscar pentru James Bond, obligat să plătească 10 milioane de dolari într-un proces de viol

Scenaristul care a câștigat premiul Oscar pentru James Bond, obligat să plătească 10 milioane de dolari într-un proces de viol
thebingeful.com

Încă un nume sonor de la Hollywood este implicat într-un scandal răsunător de viol. Este vorba despre un scenartist, de această dată, câștigător al unui premiu Oscar, pentru filmul ”James Bond”. Cine l-a acuzat și câți bani a decis instanța să plătească, în cele ce urmează.

Scenaristul care a câștigat premiul Oscar pentru James Bond, obligat să plătească 10 milioane de dolari într-un proces de viol

Scenaristul câștigător al premiului Oscar pentru James Bond, Paul Haggis, a fost obligat să plătească încă 2,5 milioane de dolari pentru daune, ajungând la un total de 10 milioane de dolari.

Un judecător din Los Angeles a ordonat luni, 15 noiembrie 2022, ca Haggis să plătească daunele suplimentare, potrivit publicației Los Angeles Times.

Haggis este acuzat că a violat-o pe publicista Haleigh Breest, în urmă cu aproape un deceniu, deși el susține că actul sexual a fost consimțit.

Avocații lui Breest au calificat verdictul drept just, dar Haggis continuă să susțină că a fost acuzat pe nedrept. Mai mult, a spus el, afirmațiile false au dus la ruinarea sa financiară și a adăugat că va face apel.

El a declarat reporterilor: „Nu pot trăi cu astfel de minciuni. Voi muri curățându-mi numele”.

Victima Breest a susținut că ”a forțat-o”, fapta având loc la data de 31 ianuarie 2013. Breest, acum în vârstă de 36 de ani, a susținut că a suferit prejudicii profesionale și psihologice după ce a acceptat să bea un pahar cu Haggis în apartamentul acestuia, după o premieră cinematografică.

Juriul, care a crezut versiunea ei, i-a acordat săptămâna trecută lui Breest daune compensatorii în valoare de 7,5 milioane de dolari. Dar judecătorul a decis să ia în considerare daune punitive. Ultima sumă precizată marți fiind de 2,5 milioane de dolari. Așa s-a ajuns la suma totală de 10 milioane de dolari.

Plata finală s-a efectuat în funcție de câștigurile din munca de scenarist

Jurații care au ascultat cazul au avut parte și de ”un curs rapid de finanțare a filmelor”, deoarece Haggis a fost interogat cu privire la câștigurile sale din filme precum „Crash” și „Million Dollar Baby”, câștigătoare ale premiilor Oscar, precum și din filmele lui James Bond „Casino Royale” și „Quantum of Solace”.

Haggis a declarat că remunerația pentru scenarii este o afacere complexă, dar a estimat în perioada în care a lucrat că a câștigat până la 25 de milioane de dolari înainte de costuri. Acestea includeau onorariile agenților, taxele și cele două foste soții ale sale.

Cineastul, acum în vârstă de 69 de ani, a spus că a avut pierderi de-a lungul anilor, iar procesul l-a lăsat fără bani. El a spus: „Am cheltuit toți banii pe care îi aveam la dispoziție. Mi-am eviscerat contul de pensii. Am trăit din împrumuturi pentru a plăti acest caz, într-o credință foarte naivă în justiție.”

Însă, avocații lui Breest, victima, au pus la îndoială afirmația acestuia și au susținut: „Nimic din ceea ce spune Paul Haggis nu poate fi de încredere.”