Social

Schimbări importante pentru viitorii șoferi. Ce se va întâmpla cu proba practică a examenului auto

permis de conducere

Potrivit unui proiect de lege inițiat de UDMR, proba practică pentru examenul auto ar putea să fie susținută nu doar cu ofițeri și agenți de poliție, ci și cu examinatori autorizați. Există și un motiv, faptul că în acest moment, din cauza lipsei de personal, DRPCIV nu poate efectua examenele în ritmul necesar. Proiectul de lege a fost depus pe 5 octombrie 2022.

„Candidații trebuie să aștepte luni de zile pentru a obține o programare la proba practică”

„Prezentul proiect de lege a fost necesar deoarece Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) nu poate efectua examenele în ritmul necesar din cauza lipsei de personal, iar, astfel, candidații trebuie să aștepte luni de zile pentru a obține o programare la proba practică, necesară pentru obținerea permisului de conducere.

Inițiativa noastră are ca scop transparentizarea actualului sistem de reglementare și facilitarea procedurilor administrative pentru obținerea permisului de conducere”, a declarat inițiatorul proiectului, Benedek Zakariás, vicelider al grupului parlamentar UDMR din Camera Deputaților. Potrivit noului proiect, Autoritatea Rutieră Română este responsabilă pentru examinarea candidaților.

Cum se obține autorizația de examinator

Pentru a putea intra în posesia autorizației de examinator, o persoană trebuie să îndeplinească mai multe condiții. Trebuie să aibă permis de conducere, să nu fi avut permisul de conducere anulat sau suspendată exercitarea dreptului de conducere a autovehiculelor în ultimii trei ani și să nu fie instructor auto în cadrul vrei școli.

De asemenea, persoana care vrea autorizația de examinator e necesar să urmeze cursurile de formare inițială.  „Pentru a obține autorizație de examinator pentru categoriile C sau D, pe lângă condițiile de mai sus, persoana trebuie să aibă cel puțin cinci ani de experiență în categoria de vehicule pentru care solicită atestarea sau să promoveze testul de evaluare teoretică și practică.

Prin această modificare eliminăm posibilitatea ca un agent de poliție, după trei ani de experiență în domeniu, să examineze pentru orice categorie de autovehicule, așa cum este în prezent”, a mai spus Benedek Zakariás. Dacă proiectul de lege va fi aprobat, nu va mai fi obligatoriu ca ambele probe pentru obținerea permisului să fie efectuate în aceeași localitate, candidații putând să-și aleagă singuri centrul de examinare.

Sursă foto: hotnews