Lifestyle

Se apropie 9 martie! Rețetele pentru prepararea gustoșilor mucenici moldovenești și muntenești

mucenici sursa dreamstime
sursa dreamstime

Credincioșii vor sărbători în câteva zile cei 40 de Mucenici, pe 9 martie. Conform tradiției, în cinstirea acestora, se prepară mucenicii, un preparat al cărei rețetă diferă în Moldova și Muntenia.

Rețetele de mucenici diferă atât de la o regiune la alta, cât și de la un bucătar la altul. Însă există două rețete principale, una din Muntenia, alta din Moldova, pe care oricine le poate urma în scopul creării celor mai delicioși mucenici.

Mucenicii muntenești

Mucenici muntenești
Mucenici muntenești

Mucenicii muntenești sunt cel mai probabil varianta mai „leneșă” a preparatului tradițional românesc. Aceștia se prepară ușor, deoarece sunt „deja făcuți”: vin în pungă, sunt de dimensiuni mici, produși din făină, și se fierb în apă.

Pentru prepararea acestora, aveți nevoie de 100 de g de mucenici, pe care îi puteți găsi în magazine sau la piață, 150 de g de zahăr, 100 de g de nucă, un plic de zahăr vaniliat, un pic de scorțișoară măcinată și, opțional, coajă de lămâie rasă și/sau esență de rom.

Prima oară, de realizează zeama: într-o cratiță pe foc se pune zahărul împreună cu coaja de lămâie, vanilia și scorțișoara, peste care se toarnă 500 de ml de apă. Se formează un sirop, care se lasă la fiert până când începe să clocotească. Apoi, se toarnă mucenicii, care se fierb în această zeamă. În timp ce aceștia se gătesc, se pregătește nuca rasă într-o tigaie și se adaugă la mixtură, în timp ce se fierb ori după ce aceștia au fost deja serviți. După ce se stinge focul, când mucenicii s-au făcut, se lasă acoperiți cu capac 30 de minute și se servesc calzi sau reci, după gust.

Mucenicii moldovenești

Mucenici moldoveneșt
Mucenici moldovenești

Pentru moldoveni, preparatul mucenicilor este un pic mai greu. Aceștia sunt mari, din cocă, însă au aceeași formă, de „infinit”, sau un opt întors. Pentru rețeta moldovenească este nevoie de 500 g făină, 280-290 ml lapte, 4 gălbenușuri, 80 ml ulei vegetal, 80-120 g zahăr, 7 g drojdie uscata sau 25 g de drojdie proaspătă, coajă rasă de lămâie, 1 linguriță extract de vanilie, 1 praf de sare. Pentru a fi unși este nevoie de 120 ml apă, 80 g zahăr tos, 1 linguriță extract de vanilie, coajă de portocală, 100 g miere, 150 g nucă măcinată.

Se începe cu laptele călduț, care se toarnă într-un ibric, împreună cu zahărul și drojdia, timp de 10-12 minute. Făina se pune într-un bol, se sapă o gaură la mijloc și se adaugă sarea, drojdia activată, coaja de lămâie și gălbenușurile de ou. Se frământă apoi cu mâinile până când aluatul devine elastic și omogen. Se adaugă treptat uleiul în aluat până se frăgezește.

Aluatul se ia apoi și se pune la dospit într-un castron uns cu ulei și se acoperă cu o folie pentru aproximativ o oră. Aluatul se răstoarnă apoi pe un plan de lucru (ca un fund) uns cu puțin ulei și se împarte în 8 părți egale. Se rulează bastonașe lungi de circa 55-60 de cm, dintr-o parte într-un sens, iar din cealaltă parte în sensul opus, pentru a crea o formă a cifrei 8.

Mucenicii se pun pe o tavă, acoperită cu hârtie de copt, și se pune peste ei o folie. Se lasă la cuptor 25 de minute la 180 de grade, dar în funcție de puterea acestuia timpul se poate schimba. Apoi, oul se bate cu laptele și se ung mucenicii, după care se pun la cuptor 18 minute.

Siropul pentru mucenicii moldovenești

Zahărul și apa se pun la fiert iar după ce siropul clocotește se mai lasă 2 minute. Se adaugă coaja de portocală și extractul de vanilie.

Se scot mucenicii din cuptor și se lasă să se răcească. Se însiropează ungând fiecare mucenic, cu ajutorul unei pensule de silicon, apoi se adaugă miere și se presară nucă. Rețetă preluată de la Jurnalul.