Categories: ActualSocial

Se modifică din nou Codul Rutier. Ce sancțiuni vor fi aplicate șoferilor în anumite situații

Noi modificări ale Codului Rutier pentru reducerea semnificativă a numărului de accidente.

Potrivit unui proiect legislativ avizat în comisiile de specialitate ale deputaților și care urmează să primească votul final în Parlament, șoferii vor avea obligația de a folosi în timpul zilei luminile de întâlnire sau luminile pentru circulația diurnă și pe drumurile naționale (DN), nu doar pe autostrăzi sau drumuri naționale europene.

În anul 2020, acest proiect a fost respins de senatori, dar, după ce anul trecut Guvernul a transmis aleșilor că susține inițiativa, proiectul a fost avizat în comisia de specialitate a deputaților, cu propunerea de a fi adoptat.

Care sunt motivele modificărilor codului rutier

Măsura stabilită este argumentată de faptul că tot mai multe state europene prevăd, în legislația privind circulația pe drumurile publice, folosirea luminilor de întâlnire în afara localităților, indiferent de tipul drumului, urmărind prin aceasta reducerea semnificativă a numărului de accidente.

Ce prevăd noile modificări din Codul Rutier

„În circulația pe autostrăzi, pe drumurile expres, pe cele naționale europene (E) și pe cele naționale (DN) conducătorii de autovehicule și tractoare agricole sau forestiere sunt obligați să folosească și în timpul zilei luminile de întâlnire sau luminile pentru circulația diurnă”, potrivit noilor modificări aduse Codului Rutier.

În motivarea proiectului se mai precizează și faptul că numărul de kilometri ai autostrăzilor, drumurilor expres și ai drumurilor naționale europene este mult prea mic în raport cu numărul total de kilometri de drumuri existente în țara noastră:

„Prognozele arată că în 2025 numărul mediu al autovehiculelor care se vor deplasa pe drumurile naționale din România se va dubla, fapt care, fără o completare a legislației actuale, va determina ca numărul accidentelor să crească, ceea va duce atât la mărirea numărului de victime, cât și la afectarea întregii societăți, ridicându-se costurile socio-economice”.

Ce sancțiuni vor fi aplicate pentru noxele emise peste limitele admise

În ceea ce privesc noxele generate în trafic de autoturisme, în caz de exces, amenzile vor fi unele usturătoare, potrivit autorităților.

Se cunoaște faptul că circulația rutieră reprezintă una din principalele surse de poluare atmosferică și fiindcă poluarea poate duce la boli pulmonare dificile, autoritățile vor să reducă sau să stopeze aceste probleme care durează de ani întregi, în special în București.

Potrivit noilor amendamente, pentru conducerea unui autovehicul care, în mers sau staţionare, poluează fonic sau emană noxe peste limita maximă admisă, se va aplica o amendă prevăzută în clasa II de sancţiuni, de la 4 la 5 puncte-amendă, respectiv de la 580 lei – 725 lei.

Totuși, trebuie precizat faptul că sancțiunile pentru aceste fapte, în funcție de gravitate, pot consta chiar în reținerea talonului mașinii, nelimitându-se doar la  puncte sau amendă, potrivit evz.ro

Beatrise Braha

Recent Posts

Atenție la consumul de ouă roșii! Câte ouă putem mânca într-o zi?

Pe măsură ce Paștele  se apropie, mulți oameni se întreabă câte ouă roșii este bine…

5 ore ago

Programul de funcționare al hipermarketurilor de Paște! Ce magazine rămân deschise

Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…

7 ore ago

Vinerea Mare 2024. De ce este important postul negru în această zi

Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…

9 ore ago

Indemnizațiile pentru invalizi cresc! Ce sume se dau

Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…

17 ore ago

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

18 ore ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

20 de ore ago

Parteneri

  • EDITURA DE CARTE

Casa cu neguri

This website uses cookies.