Actual

Sebastian Burduja anunță ce se întâmplă cu prețul facturilor. Sunt vești bune pentru populație

Facturile la energie ale românilor vor continua să fie compensate cel puțin până în martie 2024. Anunțul a fost făcut de către  ministrul Energiei, Sebastian Burduja. Schema guvernamentală de compensare a facturilor la energie este programată să existe până în 2025. Costurile suportate de buget vor scădea pe măsură ce prețurile din piață se reduc, a explicat Burduja.

„Furnizorii cumpără energie electrică și gaze la un preț, iar prețul de pe facturile noastre de la finalul lunii este mult mai mic. Această diferență este acoperită de furnizori și ulterior statul român decontează aceste sume în baza unor verificări ale ANRE.

Suntem a 3-a piaţă a gazelor din lume, asta este o istorie certă. Suntem ţara care a avut prima staţie de comprimare de gaze, primul zăcământ de înmagazinare de gaze, prima staţie de reglare şi măsurare a gazelor, prima ţară care a exploatat gazele din Marea Neagră, proiectul companiei BSOG (Black Sea Oil & Gas n.r). Suntem pe punctul de a deveni, din 2027, primul producător de gaze din Europa.”, a declarat Sebastian Burduja, potrivit RTV.

Jalba Claudia Andreea

Recent Posts

Ministerul Educației nu are bani pentru salariile profesorilor. Este necesară o ratificare bugetară

Conform datelor furnizate de Ministerul Educației, este necesară ratificarea bugetară pentru a garanta fondurile necesare…

2 ore ago

9 mai, Ziua Europei. Etapele formării UE

Ziua Europei, sărbătorită pe 9 mai, comemorează Declarația Schuman, un moment istoric care a marcat…

4 ore ago

Recalcularea pensiilor. Creșteri substanțiale de până la 1.500 de lei de la 1 septembrie

Unele pensii vor înregistra creșteri în toamna acestui an, datorită unei noi legi care va…

12 ore ago

Cireșele s-au ieftinit! Unde se găsesc cele mai ieftine fructe

Cireșele de mai sunt disponibile acum pe piețele din țară. Ca în fiecare an, kilogramul…

13 ore ago

Nicolae Ciucă are gânduri mari. Liderul PNL ia în considerare candidatura la prezidențiale

Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a vorbit despre posibila sa candidatură la alegerile prezidențiale.  Ciucă a…

14 ore ago

Au fost raportate zeci de cazuri de holeră! Cum se transmite boala

În Kenya au fost raportate zeci de cazuri de holeră. Țara se confruntă de câteva…

15 ore ago

Parteneri

  • EDITURA DE CARTE

This website uses cookies.