Categories: ActualLifestyleSocial

Singura stație de metrou construită vreodată de către o primărie, stația Tudor Arghezi, va fi și cea mai frumoasă din București!

“Suntem singura primărie din România care a construit o stație de metrou”, a declarat Daniel Băluță.

FOTO captura video

În mai puțin de două luni, noua stație de metrou Tudor Arghezi de pe Magistrala 2 va fi predată „la cheie”, potrivit unui anunț al primarului Sectorului 4, Daniel Băluță.

De asemenea, Daniel Băluță a precizat că „ulterior, după recepția finală a lucrărilor, Metrorex va face toate probele pentru ca, la jumătatea anului viitor, să putem circula cu metroul până la stația Tudor Arghezi”.

Cel mai mare proiect de infrastructură implementat în Sectorul 4

Potrivit edilului Sectorului 4 al Bucureștiului, cel mai mare proiect de infrastructură pe care l-a implementat în sector este rezultatul unei colaborări între Primăria Sectorului 4, Ministerul Transporturilor și Metrorex.

Contract de finanțare semnat de Ministerul Transporturilor

În luna decembrie 2020, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a semnat contractul de finanțare privind „Edificarea unei stații de metrou la nivel suprateran situată între stația de metrou Berceni și Șoseaua de Centură”.

FOTO facebook.com

Ce prevede contractul

Acest contract vizează, pe lângă o nouă stație de metrou pe Magistrala 2, la nivel suprateran între actuala stație Berceni și Șoseaua de Centură, și extinderea cu încă 1,6 km, a căii de rulare a metroului.

Astfel, cu o suprafaţă desfăşurată de 15.100 mp, staţia va fi una supraterană, însemnând o clădire cu subsol, parter şi două etaje şi va avea şase zone pietonale, dintre care două zone vor fi situate pe partea opusă a Şoselei Berceni, fiind asigurată legătura printr-un pasaj pietonal subteran.

De asemenea, în imediata apropiere, va fi amenajată o parcare de tip park&ride pentru a fi folosită de toţi cei care vor să ajungă în centrul Capitalei şi folosesc ca mijloc de transport metroul.

Proiect de 214,89 milioane de lei

Proiectul are o valoare totală de 214,89 milioane de lei, din care valoarea totală eligibilă, finanțată prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, este de 179,97 milioane de lei (85% din valoarea totală eligibilă aprobată – 152,98 milioane de lei este asigurată din Fondul de Coeziune, iar 15% în valoare de 26,99 milioane de lei va fi finanțată din bugetul AM POIM).

FOTO captura video

Se precizează că finanțarea nerambursabilă este alocată din cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa prioritară 1 ”Îmbunătățirea mobilității prin dezvoltarea rețelei TEN-T și a metrou-lui”, Obiectiv specific 1.4 ”Creșterea gradului de utilizare a transportului cu metroul în București – Ilfov.

Care este scopul acestui proiect

Prin proiectul „Edificarea unei stații de metrou la nivel suprateran situată între stația de metrou Berceni și Șoseaua de Centură” (a cărui durată de execuție este de 24 de luni), se are în vedere creșterea gradului de accesibilitate la rețeaua de transport cu metroul în zona de Sud a Municipiului București, prin extinderea magistralei M2 cu o stație supraterană, în apropierea șoselei de centură.

FOTO captura video

“Trebuie să facem tot ce ține de noi pentru ca mașinile să rămână la marginea orașului. Doar așa vom diminua timpii petrecuți în trafic și vom avea un aer mai curat. Transportul ecologic, nepoluant, este viitorul, asta este clar, iar noi, administrațiile locale, cât și centrale, trebuie să susținem astfel de proiecte, pentru copiii și nepoții noștri, pentru generațiile ce vor urma”, a explicat Daniel Băluță pe pagina sa de facebook.

Pentru derularea proiectului, între Primăria Sectorului 4 și Metrorex există o strânsă colaborare

În sarcina Primăriei Sectorului 4 întră procedurile de derulare si urmărire a contractului, iar asistența tehnică este asigurată de Metrorex.

FOTO facebook.com

„Mă bucur foarte mult să văd că în numai doi ani am reușit să ducem la bun sfârșit un proiect extrem de important și să le punem oamenilor la dispoziție ceea ce au nevoie pentru a facilita accesul fără mașină în centrul orașului”, a concluzionat primarul Daniel Băluță pe pagina de facebook.

Beatrise Braha

Recent Posts

Românii preferă cumpărăturile online! Comerțul electronic a ajuns la 7 miliarde de euro

Conform estimărilor GPeC, ARMO și ale principalilor actori din sector, valoarea comerțului electronic din România…

2 zile ago

Guvernul promite salarii mai mari în cultură. Angajații nemulțumiți îl somează pe Ciolacu

Guvernul a hotărât să mărească salariile pentru angajații nemulțumiți, inclusiv pentru cei care lucrează în…

2 zile ago

Economia României, în pericol! Previziunile Comisiei Europene

Conform ultimului raport al Comisiei Europene, economia României este estimată să crească cu 3,3% în…

2 zile ago

Temperaturile vor ajunge la 28 grade! Prognoza ANM

Potrivit directorului ANM, Elena Mateescu, se prognozează că temperaturile vor înregistra o creștere în zilele…

2 zile ago

Pensionarii, amăgiți cu noua lege a pensiilor. Orele de muncă suplimentare nu sunt luate în calcul

Noua lege a pensiilor aduce schimbări semnificative în recalcularea pensiilor. Sunt vizați în  special pensionarii…

3 zile ago

MAE a emis o atenționare de călătorie! Este stare de urgență

MAE a emis o atenționare pentru călătorii români care se îndreaptă către Franța, cu referire…

3 zile ago

This website uses cookies.