Categories: LifestyleSocial

Șir de accidente rutiere cauzate de TIR-uri. Pagube semnificative

Un TIR a intrat în capela unei biserici din orașul Titu, județul Dâmbovița, în cursul zilei de ieri. Accidentul a fost surprins de o cameră de supraveghere, potrivit cărora, într-o curbă ușoară, șoferul TIR-ului a pierdut controlul volanului, a lovit un stâlp de electricitate și apoi a intrat în zidul capelei.

Conducătorul auto, în vârstă de 45 de ani, în urma impactului, a fost rănit și dus la spital.

În prezent, polițiștii fac cercetări în privința acestui caz.

Șirul accidentelor în care sunt implicate TIR-uri continuă

Pe data de 04 iulie 2022, pe centura orașului Călimănești a fost un alt accident, în care un TIR a intrat în parapet !

Accidentul rutier din data precizată anterior s-a petrecut în jurul orei 15.45 pe raza orașului Călimănești, pe DN 7 CC (centura ocolitoare a orașului), cauzat de  un TIR încărcat cu nacele, a transmis Poliția.

Șoferul unui autocamion încărcat cu nacele a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a izbit de parapetul de pe marginea drumului. În urma impactului, a rezultat spargerea rezervorului de carburant, existând scurgeri de motorină pe carosabil. Nu au fost înregistrate victime, iar traficul rutier a fost blocat, până la restabilirea situației de normalitate, a declarat ISU Vâlcea la momentul respectiv.

Altercație între doi tiriști pe Valea Oltului

La sfârșitul lunii iunie 2022, a fost surpinsă o altercație între doi șoferi de TIR pe Valea Oltului.

Imaginile au fost postate pe grupul de facebook Info Trafic Vâlcea  de un utilizator, incidentul având loc la intrare pe Valea Oltului, în zona localității Boiţa

Autorul filmării acestui incident a scris: „Un şofer ”profesionist” ar trebui să fie un exemplu pentru noi, nu?”.

Potrivit celor ce reies din filmarea postată pe facebook, un cap de tractor a intrat în depăşirea maşinii din care se filma, apoi a încearcat să facă acelaşi lucru şi cu TIR-ul care rula în faţă. Doar că şoferul acestuia intră brusc pe contrasens, fără să-i ofere celui aflat în depăşire prea multe soluţii. Datorită acestui motiv conducătorul auto al capului de tractor a tras de volan stânga şi , practic, a ieșit de pe carosabil până când, nevoit, a frânat brusc, altfel ar fi riscat să ajungă cu autovehiculul în râul Olt.

Beatrise Braha

Recent Posts

Cele mai eficiente metode naturale de tratare a migrenelor

Migrenele sunt simptome debilitante, care îți pot afecta semnificativ calitatea vieții. Din fericire, odată ce…

2 zile ago

Patru lucruri pe care să le știți atunci când alegeți anvelopele

Atunci când decideți să cumpărați un nou set de anvelope pentru mașina dvs., există mai…

2 zile ago

Românii vor scoate mai mulți bani din buzunar anul acesta. Alimentele se scumpesc în perioada Paștelui

Românii cumpără cadouri pentru familie și cei apropiați în perioada Paștelui, iar ciocolata este unul…

3 zile ago

Pensiile vor fi livrate înainte de Paște! Guvernul a aprobat măsura

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat la începutul ședinței de Guvern că se va aproba o…

3 zile ago

Belarus afirmă că a prevenit un atac cu drone lansat de Lituania asupra Minskului. Vilniusul respinge acuzațiile

Serviciile secrete din Belarus susțin că au dejucat un atac cu drone asupra Minskului. Acest…

3 zile ago

Fără fonduri pentru tinerii fermieri. Ajutorul va fi reluat abia în 2028

Resursele financiare destinate tinerilor fermieri au fost epuizate. Conform informațiilor disponibile, fondurile au fost consumate…

3 zile ago

Parteneri

This website uses cookies.