Lifestyle

Șoc pentru Adriana Trandafir! „Am avut senzația că se va sfârși pâmântul. M-am gândit că nu voi mai juca”

Șoc pentru Adriana Trandafir! „Am avut senzația că se va sfârși pâmântul. M-am gândit că nu voi mai juca”

Artista Adriana Trandafir a avut un adevărat șoc când a fost nevoită să joace live, pe Internet, pe platforma Streamerse în piesa „Peretele”.

La început a fost sceptică, mai ales că era prima sa experiență de acest fel din carieră.

Spectacolul „Peretele”, scris şi regizat de Lia Bugnar, a fost prima oară pusă în scenă, în anul 2014. De atunci și până acum, se tot joacă la Teatrul Metropolis, unde abia mai găsești bilete pentru această piesă.

Numai că a venit pandemia, iar teatrele au fost închise. După ridicarea restricțiilor spectacolul s-a jucat cu sala aproape goală.

Salvarea a venit după ce regizorului i-a venit ideea să se joace live, pe Internet

S-au vândut 3700 bilete. Oamenii au fost dornici să vadă spectacolul, cu atât mai mult cu cât, din cauza pandemiei, teatrele stau închise de luni bune. Actrița Adriana Trandafir a spus că nu se aștepta ca ce s-a întâmplat vineri să fie un așa mare succes.

„Poate să vină SMURD să mă ia?! Am avut senzația că se va sfârși pâmântul acum. Nu am crezut în acest proiect și nu am crezut că voi mai juca vreodată. Am fost sigură că am încheiat o epocă.

Ultima dată am jucat cu 1500 spectactori în sală. Când am încercat să reluăm un spectactol am avut 14 suflete în sală. Atunci, în sinea mea, am renunțat la profesia noastră cu public, cu interacțiune. M-am gândit că nu voi mai juca. Ce s-a întâmplat vineri seară a fost efectiv o minune.

Ne-au urmărit 3700 de cumpărători. Am jucat practic în fața a cinci săli de Teatru Național. Lipsa publicului mi-a sporit și mai mult temerile. Am fost șocată știind că noi jucăm aici singuri și întreaga planetă ne poate urmări”, a spus Adriana Trandafir după piesa „Peretele” care a fost live, putând fi urmărită de mii de oameni.

„Peretele e o comedie. Şi cum râsul se poate defini numai pentru că există şi plânsul pe lumea asta, e în aceeaşi măsură şi o dramă. Gata, mă opresc aici, nu mai dezvălui nimic, că îmi vine să povestesc despre ce e, lucru pe care refuz să-­l fac”, spunea Lia Bugnar.