Info Actual > Diverse > Sociologul Mirel Palada: Atacul USR la adresa Bisericii este de fapt semn de disperare
Diverse

Sociologul Mirel Palada: Atacul USR la adresa Bisericii este de fapt semn de disperare

Sociologul Mirel Palada: Atacul USR la adresa Bisericii este de fapt semn de disperare

Sociologul Mirel Palada, fost purtător de cuvânt al guvernului Ponta, consideră gestul USR, atacul la adresa Bisericii este de fapt semn de disperare. Mare disperare.

„USR este pe cale să devină noul partid numa’ bun de demonizat. Nu sînt beșteliți doar de toate celelalte partide politice la unison. Nu doar Iohannis îi tăvălește. Ci pînă și toate harpiile civile ale presei la fel de civile dintr-o dată i-au luat cap țintă cruce. Nu mai e PSD la încasat, a venit rîndul USR-ului să o primească în freză.
Hodoronc tronc, a mai venit și mișcarea pricepută a lui Iohannis de a-l nominaliza pe Cioloș, ca să-l facă de rîs. Genială mișcare. Na, mă, luați și faceți Guvern, pricepuților…
Sărăcuții de tefelei deontologi s-au trezit brusc într-o situație complet neplăcută. În loc să dea, primesc. Soclul lor moral este pe cale să se prăbușească. Nu mai dețin the high moral ground. Și fără the high moral ground, jale și dezastru. Se duce trotinetei de suflet orice legitimare de discurs, de indignare, de admonestare, de vituperare. Au rămas brusc fără combustibil ideologic. Fără benzină emoțională.
Cam disperată situația. Ce ne facem, fetelor?”, scrie, ironic, Mirel Palade, pe Facebook.

 Pentru imagine, USR a luat la țintă Biserica Ortodoxă

În situația actuală, arată Mirel Palada, pentru a-și păstra susținătorii aproape, cei de la USR au luat la țintă Biserica Ortodoxă. Acesta ar fi un gest disperat, menit să-i țină alături pe simpatizanții partidului.

„Intervine strategia deus ex machina. Nevoia imperioasă să scoată iepurele din joben. Cel mai important scop: să-și aducă înapoi aproape enoriașii de tip pitici de grădină, să nu cumva să-i piardă din siajul vrăjelii perseverente. Trebuia inventat neapărat un subiect care pe de o parte să abată atenția de la vulnerabilitățile lor și mai ales să reclădească acel soclu înalt pe care să se cocoațe convenabil, să împroaște din nou indignare în urechile enoriașilor lor.
Cum? Reîncălzind ciorba sleită. Stîrnind ura împotriva unei instituții pe care piticii de grădină nu o suferă. Deci, Play! Au apăsat pe butonul de spume la gură. Să dăm în Biserică. Ce avem despre Biserică? Cu respect raportez: nimic nou, mon general. Ookeeey. Atunci reîmpachetați ce aveți, vindeți-o ca fiind marea descoperire epocală și băgați repede isterie, că e jale: îi scăpăm pe pufoși printre degete. În ritmul ăsta, tot ce-am dat PSD-ului o să ni se întoarcă întreit.
Complicat, dragilor. Are și ulciorul ăsta un termen de garanție. Nu prea mai merge. Și de întors, vă asigură sociologul: se întoarce, se întoarce. Totul se întoarce. Fluxul e călare pe voi. Se cheamă karma și e necesară.
Ghinion.”, își încheie sociologul postarea.