Actual Diverse

Steagul Județului Covasna poate fi folosit în continuare în mod oficial. Decizia s-a luat de către instanță și este definitivă

Steagul Județului Covasna poate fi folosit în continuare în mod oficial. Decizia s-a luat de către instanță și este definitivă
cjcv.ro

Potrivit unei sentinţe date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Consiliul Judeţean Covasna a câştigat, pe 19.12.2022, procesul intentat de Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş. Astfel, instanţa a aprobat steagul cu elemente secuieşti al judeţului Covasna.

Steagul județului Covasna este reprezentativ doar pentru comunitatea maghiară

În anul 2021, steagul județului Covasna a fost adoptat de guvernul PNL-UDMR printr-o Hotărâre de Guvern. Atunci, Forumul Civic al Românilor a reclamat că steagul este reprezentativ doar pentru comunitatea maghiară și în decembrie 2021,  acest forum  a depus  la Curtea de Apel Brașov, o cerere de chemare în judecată a Guvernului României și a Județului Covasna, prin care a solicitat anularea HG 989/2021 privind aprobarea modelului steagului județului Covasna. Procesul a fost câștigat, iar, sentinţa este definitivă și prin urmare steagul va putea fi folosit în mod oficial.

„Înalta Curte de Casație și Justiție ne-a dat dreptate: steagul adoptat oficial de Județul Covasna va rămâne în continuare oficial. Acțiunea Forumului Civic și a ADEC a fost neîntemeiată.  Este clar că s-a dorit încingerea spiritelor. Am primit acest „cadou” de Crăciun, rău intenționat, exact acum un an. Adevărul a fost însă de partea noastră. Am parcurs căile judiciare și s-a dovedit că totul a fost în regulă cu hotărârea de guvern, inclusiv cu steagul județean aprobat în aceasta” – a subliniat președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor, potrivit unui comunicat de presă al cjcv.ro.

Steagul și stema județului Covasna au creat controverse

Pe plan local, steagul şi stema judeţului Covasna au generat controverse, Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş considerând că acestea nu sunt reprezentative și pentru români, ci doar pentru comunitatea maghiară. De asemenea, conducerea Forumului susţinea că steagul aprobat de Consiliul Județean Covasna este „o variaţiune a aşa-zisului steag secuiesc”, „inventat” în 2004 de Consiliul Naţional Secuiesc, „o organizaţie neînregistrată legal, care militează pentru autonomia teritorială pe criterii etnice în cazul judeţelor Covasna şi Harghita”.

Ce reprezintă stema de pe steagul secuiesc

Pe steagul judeţului Covasna se regăsește o stemă, care reprezintă un braţ armat ce ţine în mână o sabie, pe care se află o inimă roşie, soarele, luna şi trei stele galbene pe un fond albastru şi auriu, ce se asemănă cu fosta stemă a judeţului Haromszek (Trei Scaune), actualul Covasna, de pe vremea imperiului austro-ungar, folosită şi în perioada interbelică.

În acest context, Tamas Sandor, preşedintele CJ Covasna, a declarat: „Braţul armat şi sabia amintesc de vitejia locuitorilor în luptele de apărare, inima semnifică bunătatea sufletească a locuitorilor, soarele şi semiluna sunt simboluri specifice zonei, iar cele trei stele alăturate fac referire la cele trei scaune din care s-a format judeţul”, scrie romaniatv.net.