Categories: Economic

Succes al unei companii românești pe piața britanică. Ce produse comercializează

O licitaţie organizată de autorităţile din Regatul Unit al Marii Britanii pentru 5 medicamente antiinfecţioase injectabile (destinate spitalelor) folosite inclusiv în tratamentul suprainfecţiilor bacteriene asociate Covid-19, a fost câştigată de Compania Antibiotice Iași, conform unui comunicat al companiei.

„Ne bucurăm că astăzi, de 1 decembrie, Antibiotice – un brand românesc cu o istorie de peste 65 de ani poate face cunoscută această realizare. Este o dovadă în plus că şi în ţara noastră se poate face performanţă, că România are viitor! Contractul recent încheiat are o valoare de 11 milioane de euro, ceea ce ne permite consolidarea în perspectivă a afacerii, cât şi reconfirmarea statutului de producător de medicamente acceptat de una dintre cele mai mari pieţe reglementate din Europa de Vest”, a declarat Ioan Nani, director general Antibiotice.

 

Contractul se va derula pe durata a 2 ani, iar primele livrări vor fi onorate începând cu luna ianuarie 2022, fără a pune în pericol asigurarea medicamentelor injectabile betalactamice pentru toate spitalele din România.

Plan de Organizare şi Dezvoltare Strategică al companiei pe termen lung

Accesarea pieţei Regatului Unit face parte din strategia de expansiune teritorială a Antibiotice şi se înscrie în Planul de Organizare şi Dezvoltare Strategică al companiei pe termen lung.

De asemenea, în perspectiva anilor viitori, pentru dezvoltarea portofoliului cu produse adaptate terapeuticii actuale, Antibiotice are în derulare proiecte în ţări precum Brazilia, Australia şi ţări din Europa de Nord (Finlanda, Suedia, Norvegia, Danemarca) care vor permite dezvoltarea prezenţei companiei în aceste pieţe şi vor determina vânzări importante.

În ultimii ani, Antibiotice a câştigat licitaţii importante pentru medicamente antiinfecţioase în Statele Unite ale Americii, unde asigură o bună parte din consumul din această piaţă, Europa de Vest, Asia de SE precum şi licitaţia organizată de Comisia Europeană (2020) prin care se asigură ţărilor membre stocurile necesare cu antibiotice betalactamice în pandemie. Acest lucru reprezintă o recunoaştere a calităţii medicamentelor fabricate în România, la Antibiotice Iaşi.

Konecsnik Emil

Recent Posts

Atenție la consumul de ouă roșii! Câte ouă putem mânca într-o zi?

Pe măsură ce Paștele  se apropie, mulți oameni se întreabă câte ouă roșii este bine…

2 zile ago

Programul de funcționare al hipermarketurilor de Paște! Ce magazine rămân deschise

Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…

2 zile ago

Vinerea Mare 2024. De ce este important postul negru în această zi

Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…

2 zile ago

Indemnizațiile pentru invalizi cresc! Ce sume se dau

Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…

3 zile ago

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

3 zile ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

3 zile ago

This website uses cookies.