Categories: Social

Uniunea Europeană resimte fluxul de migranți ca un atac. Ce măsuri se preconizează

Miercuri, Comisia Europeană a propus ca Poloniei, Lituaniei şi Letoniei să li se permită să suspende unele dispoziţii ale dreptului de azil timp de şase luni, din cauza afluxului de migranţi din Belarus, a informat Reuters.

Astfel, celor trei ţări li s-ar permite, în special prin aceste măsuri temporare, să extindă perioada de înregistrare a cererilor de azil la patru săptămâni, în loc de zece zile maximum în prezent, şi să ducă la 16 săptămâni termenul de examinare a unei cereri, inclusiv apelul, durată în timpul căreia solicitanţii sunt deţinuţi în centre de la frontieră.

Măsurile prevăd, de asemenea, proceduri rapide şi simplificate pentru a-i repatria pe migranţii ale căror cereri de protecţie a fost respinsă.

„Ceea ce facem aici este un răspuns (…) ferm ancorat în lege”, a făcut aceste precizări vicepreşedintele Comisiei Europene, Margaritis Schinas, în cadrul unei conferinţe de presă.

Aceste măsuri trebuie validate de statele membre, Parlamentul European nefiind decât for consultativ în această materie.

Ele se bazează pe articolul 78.3 al Tratatului privind funcţionarea UE, o procedură prevăzută „în cazul în care unul sau mai multe state membre se află într-o situaţie de urgenţă caracterizată de un aflux brusc de cetăţeni ai ţărilor terţe”.

8.000 de migranţi au ajuns în UE prin Belarus

Conform ultimelor cifre al Comisiei Europene, puţin sub 8.000 de migranţi au ajuns în UE prin Belarus în acest an. Este vorba de 4.285 în Lituania, 3.255 în Polonia şi 426 în Letonia.

Bruxellesul acuză Belarusul că a organizat aceste sosiri acordând vize şi chiar transportându-i pe migranţi la frontierele Poloniei şi, în mai mică măsură, ale Lituaniei. Aceste lucruri le face pentru a se răzbuna pentru sancţiunile europene care o vizează. Situaţia a făcut să reapară spectrul temerilor privind o criză a migraţiei de mare amploare în Europa.

Mii de persoane, originare în principal din Orientul Mijlociu, sunt blocate în tabere la frontiera Belarusului cu Uniunea Europeană.

Konecsnik Emil

Recent Posts

Atenție la consumul de ouă roșii! Câte ouă putem mânca într-o zi?

Pe măsură ce Paștele  se apropie, mulți oameni se întreabă câte ouă roșii este bine…

3 zile ago

Programul de funcționare al hipermarketurilor de Paște! Ce magazine rămân deschise

Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…

3 zile ago

Vinerea Mare 2024. De ce este important postul negru în această zi

Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…

3 zile ago

Indemnizațiile pentru invalizi cresc! Ce sume se dau

Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…

3 zile ago

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

3 zile ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

3 zile ago

Parteneri

  • EDITURA DE CARTE

Doamna în mov

This website uses cookies.