Categories: Actual

Totul e scump, așa că ar fi bine să economisim ceva energie în locuințele noastre. Câteva sfaturi foarte utile

Unde te uiți, prețurile au crescut. Viața e din ce în ce mai scumpă, iar atunci când ne vin facturile ne cam îngheață degetele pe portofele și carduri. Totuși, în asemenea împrejurări încă mai putem face câte ceva ca să nu simțim că aruncăm pe fereastră toți banii.

În contextul crizei energetice, reducerea consumului de energie a devenit o preocupare majoră pentru majoritatea consumatorilor. La nivel european, cu un consum de numai 2,7 MWh pe cap de locuitor, România este ţara cu cel mai mic consum de energie. Chiar și în aceste condiții, comportamentul consumatorului trebuie să se adapteze la noile reglementări introduse în sistemul de taxare al energiei electrice, scrie Infoclima.ro.

Contextul

De la 1 septembrie, Guvernul României a adoptat o ordonanță valabilă până la 31 martie 2025 privind plafonarea și compensarea prețurilor din energie, prin care plafonul până la care prețul la energie este compensat, a scăzut de la 300 kWh la 255 kWh.

Printr-un comportament adecvat și prin implementarea unor soluții de reducere a consumului de energie, consumatorii vor putea beneficia în continuare de compensarea prețului la energie, dar în același timp vor avea timp să se pregătească pentru momentul în care compensarea ar putea să nu mai existe.

Cum putem economisi

Putem economisi energie apelând la o serie de strategii, fie ca vorbim de schimbarea comportamentului, de investiția în creșterea eficienței energetice a locuințelor în care trăim sau de adaptarea la măsurile implementate de clasa politică.

Partea tehnică: Din punct de vedere tehnic, sau în cazul locuințelor care urmează să fie construite, este important să se urmărească principiile caselor pasive pentru a asigura un consum scăzut de energie pe termen lung. Aici vorbim de strategii precum termoizolare, orientare, etanșeizare sau dotare cu echipamente eficiente energetic.

O termoizolație bună contează

O termoizolație cât mai bună și o anvelopă termică continuă sunt esențiale pentru a reduce necesarul de energie și pentru a menține condițiile optime de confort. Este important să ținem cont de aceste aspecte atât în construcția noilor clădiri cât și în cazul celor existente. În cazul în care termoizolația nu este continuă, pot apărea punți termice, lucru întâlnit cel mai adesea în jurul ferestrelor sau al ușilor care nu sunt montate corespunzător. Acest lucru înseamnă că există zone prin care energia termică se pierde, iar întreg sistemul de încălzire/răcire va trebuie să compenseze aceste pierderi, cea ce va duce la un consum suplimentar de energie. În cazul clădirilor deja existente, în care îmbunătățirea anvelopei termice poate fi anevoioasă sau de durată, o primă măsură care poate fi implementată cu un cost redus este identificarea punților termice și acoperirea acestora diverse materiale care să prevină schimbul de căldură cu exteriorul.

Alungați igrasia

Clădirile cu o termoizolație foarte bună se pot confrunta însă cu probleme legate de igrasie deoarece acestea nu mai pot respira. Pentru a asigura condiții optime de confort și o calitate bună a aerului interior este necesară o ventilarea periodică a spațiilor interioare. Dacă ventilarea nu este făcută corespunzător, pierderile de căldură pot fi mari. În cazul ventilației naturale, care se poate realiza prin deschiderea ferestrelor, energia consumată pentru a obține o anumită temperatură la interior este pierdută, iar introducerea aerului proaspăt aflat la temperatura exterioară va genera un alt consum de energie pentru a readuce aerul din locuință de la temperatura dorită. O soluție prin care poate fi diminuat acest consum de energie este utilizarea unui sistem de ventilare cu recuperator de căldură. În cazul acestor sisteme, energia termică a aerului interior este cedată aerului proaspăt din exterior înainte ca acesta să intre în locuință. În felul acesta, consumul de energie pentru a aduce aerul proaspăt la temperatura dorită este redus în funcție de randamentul recuperatorului de căldură. În general, un recuperator de căldură poate restabili până la 90% din energia termică a aerului evacuat.

Pompele de căldură: soluții

O altă soluție pentru eficientizare energetică ar fi utilizarea unei pompe de căldură pentru încălzirea/ răcirea unei locuințe ca alternativă la centralele pe gaz sau la sistemul de termoficare centralizat. Avantajul pompelor de căldură constă în faptul că extrag căldură din mediul ambiant, care este gratis, și necesită doar o energie de acționare.  Cu ajutorul unei pompe de căldură se pot obține până la 4 kW de energie termică la fiecare 1 kW de energie electrică consumat. În funcție și de comportamentul consumatorului, procentul de economisire pornește de la 20-30% și poate ajunge până la 90% în cazul caselor pasive. Pentru instalarea unei pompe de căldură trebuie însă să se țină cont de o serie de constrângeri și de faptul că de cele mai multe ori costul este unul destul de ridicat. Din acest motiv se și dorește introducerea de scheme de ajutor pentru achiziționarea pompelor de căldură, similare cu cele implementate în cazul panourilor fotovoltaice.

Cum putem folosi mai eficient electrocasnicele?

În cazul locuințelor existente, primul pas este auditarea acestora pentru identificarea principalilor consumatori și a zonelor prin care se pierde energie termică. O dată ce-i descoperim, putem implementa o serie de soluție prin care putem reduce consumul de energie.

Marii consumatori de energie electrică sau gaz dintr-o locuință sunt cuptoarele, mașinile de spălat, uscătoarele sau plitele, motiv pentru care este foarte important când, cum și cât de des alegem să le folosim. Prin înțelegerea modului lor de funcționare putem lua o serie de decizii care în final să reducă consumul de energie cu câțiva kWh lunar.

Un exemplu în acest sens este frigiderul care ajunge să consume mai puțină energie dacă i se permite să evacueze cu ușurința căldura rezultată în urma procesului de răcire. În cazul în care evacuarea căldurii este împiedicată fie de poziționarea foarte apropiată de un perete, fie de alte corpuri de mobilier, sistemul se poate supraîncălzi, ceea ce va necesita un aport suplimentar de energie pentru a compensa surplusul de căldură.

De asemenea, prin scoaterea tuturor electrocasnicelor din priză atunci când nu sunt folosite, dar ținând cont totodată și de ciclul lor normal de funcționare care poate presupune perioade de pre-încălzire, răcire sau curățare, consumul de energie se poate reduce cu până la 5kWh pe lună. O soluție ușor de implementat în ceea ce privește împiedicarea consumului de energie al electrocasnicelor în stand by este cuplarea lor la prelungitoare cu buton prin care sa poată fi oprite cu ușurința sau utilizarea de prize programabile care să asigure alimentare cu curent doar în intervalele dorite.

De asemenea, utilizarea ledurilor poate reduce consumul lunar de energie cu până la 10-15kWh.

Deși nu poate părea o măsură prin care consumul de energie poate fi redus, instalarea dispozitivelor de tip smart meter sau a prizelor inteligente, care monitorizează consumului individual al diverșilor consumatori, este foarte importantă. Acestea ne pot ajuta să evaluăm consumul pe care îl avem în timp real, ceea ce ne poate ajuta să avem facturi mai mici la energie.

Temperatura în casă

În ceea ce privește modul în care alegem să încălzim locuințele, trebuie să ținem cont de o serie de aspecte, cum ar fi faptul că fiecare grad în plus sau în minus va influența factura la energie cu până la 6-7%.

La nivelul UE este estimat că în medie termostatele consumatorilor sunt reglate la 22 °C

Temperatura la interior ar trebui monitorizată constant astfel încât să nu încălzim locuințele mai mult decât ar fi necesar. În cazul în care acest lucru se întâmplă, cel mai probabil vom simți nevoia ulterior să răcim locuința prin deschiderea ferestrelor. Astfel, energia consumată în exces pentru a încălzi locuința, oricum, se pierde. În general, este eficient să urmărim să avem o temperatură constantă în interior.

Consumul de energie este mai mare atunci când centrala trebuie să consume energie pentru a face față unei diferențe mari de temperatură între cea dorită și cea reală, decât în situația în care centrala funcționează continuu  pentru a menține o temperatură constantă. Acest lucru este valabil atât iarna cât și vara deoarece, în cazul în care casa este bine izolată și pierderile de energie termică sunt foarte mici, este mai eficient ca răcirea să se facă pe timp de noapte vara, și încălzirea pe timp de zi iarna, astfel încât sistemele de climatizare să ajungă ușor la temperatura dorită.

Având în vedere că majoritatea locuințelor sunt încălzite cu ajutorul caloriferelor, este important să se țină cont de faptul că principalele motive pentru care acestea sunt poziționate sub ferestre sunt de a elimina pierderile de căldură și de a încălzi aerul rece care vine dinspre geam. Din acest motiv, pentru a crește eficiența acestora, este bine să nu fie acoperite cu perdele, draperii sau blaturi de lemn.

Conștientizare și educare

Fiind conștienți de cât și cum consumăm, ne putem adapta comportamentul, fie că vorbim chiar de modul în care fierbem apa, preparăm cafeaua sau de ce program de spălare alegem pentru mașina de spălat. Tot în aceeași direcție este importantă și zona de educare: cu cât suntem mai informați, cu atât putem lua cele mai bune decizii pentru a reduce consumul de energie în acord cu nevoile pe care le avem.

Dumitrescu Catalin

Recent Posts

Marcel Ciolacu afirmă că sustenabilitatea pentru pe termen lung a României impune pensii private, dar este nevoie și de sprijin din partea mediului privat

Premierul Marcel Ciolacu a subliniat că orice prim-ministru ar aprecia veniturile suplimentare care sunt direcționate…

39 de minute ago

Cod galben de vânt! Avertizarea este valabilă două zile

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de cod galben pentru județul Caraș-Severin și…

3 ore ago

Voucherele de energie expiră luna aceasta! Până când pot fi folosiți banii

Cetățenii care au primit vouchere de energie de la stat se află acum în situația…

5 ore ago

Vești bune pentru șoferi! Prețurile RCA s-ar putea plafona

Șoferii din România au început să-și repare mașinile în baza poliței CASCO. Acest lucru se…

7 ore ago

Calendar creștin-ortodox, 15 mai: Sfântul Ierarh Iacob Putneanul

Sfântul Ierarh Iacob Putneanul este una dintre figurile marcante ale Bisericii Ortodoxe Române, fiind venerat…

9 ore ago

Unele pensii vor fi recalculate de două ori! Daniel Baciu a oferit toate detaliile

Daniel Baciu, Șeful Casei de Pensii, a explicat ultimele modificări aduse noului formular al deciziilor…

17 ore ago

This website uses cookies.