Info Actual > Diverse > Tratament naturist pentru cancer. Carmen Harra: De opt ori mai eficient decât chimiotarapia
Diverse

Tratament naturist pentru cancer. Carmen Harra: De opt ori mai eficient decât chimiotarapia

Tratament naturist pentru cancer. Carmen Harra: De opt ori mai eficient decât chimiotarapia

Tratament naturist pentru cancer. Carmen Harra, celebra clarvăzătoare a vedetelor, este adepta unui stil de viață sănătos și consumă, zilnic, o lingură dintr-un macerat pe care îl consideră o minune.

În vârstă de 65 de ani, Carmen Harra alege un stil de viață sănătos, echilibrat și consumă doar alimente sănătoase. În plus, clarvăzătoarea a renunțat de ani buni la carne.

„Eu nu mănânc carne de peste 25 de ani, deloc. Mi-am schimbat regimul pe vegetale. Trebuie din când în când şi puţin dulce, deşi cel mai mare duşman al organismului este zahărul. Greşeala pe care o facem noi e că mâncăm compulsiv, în exces, când suntem stresaţi sau emoţionaţi, mâncâm orice când venim de la serviciu.

Am eliminat pastele, pâinea, toate dulciurile, uleiurile

Am avut cu peste 20 de kilograme în plus. Am eliminat pastele, pâinea, toate dulciurile, uleiurile, care contribuie la numărul de calorii. Grăsimea e foarte rea pentru organism, produce colesterol, arteroscleroză, probleme de inimă… Problema e că oamenii nu se iubesc pe ei. Dacă şi-ar schimba starea de spirit şi-ar schimba viaţa şi ar trăi mai mult”, a spus Carmen Harra, la Antena Stars.

Carmen Harra a prezentat şi reţeta unui macerat cu puteri miraculoase, pe care îl consumă în fiecare dimineaţă, pentru a se menţină sănătoasă.

Carmen Harra: Am învăţat asta de la Dalai Lama

Tratament naturist pentru cancer. „Am învăţat asta de la Dalai Lama. Luaţi două lămâi întregi, le stoarceţi într-un pahar, se pun peste 4 linguri de miere de albine, o lingură de bicarbonat de sodiu, 4 căţei mari de usturoi tocat. Totul se pune 7 zile la macerat şi se ia zilnic, dimineaţa, o linguriţă.

El cel mai bun tratament naturist pentru cancer. Purifică organismul şi opreşte modificarea celulelor în celule canceroase. Este de opt ori mai eficient decât chimiotarapia. Eu aşa trăiesc şi nu am avut niciodată vreo problemă. În viaţă trebuie să previi, nu să aştepţi să ţi se întâmple”, a mai spus scriitoarea.