Lifestyle

Tudor Gheorghe s-a drogat de dragul artei. „M-am dezbrăcat în pielea goală și m-am culcat în cadă/ Dumnezeu să vă ferească, copilași”

Tudor Gheorghe s-a drogat de dragul artei. „M-am dezbrăcat în pielea goală și m-am culcat în cadă/ Dumnezeu să vă ferească, copilași”

Tudor Gheorghe s-a drogat de dragul artei. „M-am dezbrăcat în pielea goală și m-am culcat în cadă/ Dumnezeu să vă ferească, copilași”

Tudor Gheorghe a povestit în cadrul emisiunii „Prietenii lui Ovidiu”, pe gsp.ro, despre o experiență cu droguri și alcool, pe care a avut-o cu foarte mulți ani în urmă, în America. Pasionat de profesia de actor, Tudor Gheorghe a vrut să simtă pe propria-i piele ce înseamnă să te droghezi cu heroină.

În prezența unor prieteni români, dintre care doi medici, artistul s-a lăsat injectat de apropiații săi și deși părea că totul o să decurgă normal, ceea ce a urmat l-a luat total prin surprindere.

„Nebunia a fost că i-am pus să mă și filmeze. Am stat cu ei de vorbă, am devenit volubil, dar odată mi s-a dus filmul. M-am dus să mă culc, într-o casă d-asta tipic americănească, livingul jos și sus dormitoarele. Am urcat, dar în loc să mă duc să mă culc în dormitor, m-am dezbrăcat în pielea goală și m-am culcat în cadă. Dădeam din mâini, ultima imagine pe care o văzusem era cum ninge.

Totul era argintiu, era o nebunie. M-am trezit cu o sete și-o foame de dulce… Îmi scrisese Emil pe-un carton: „Ai tort de înghețată! Coca-Cola”. M-am trezit cu o durere de cap! Nu m-a durut capul niciodată, dar de data asta mă durea aerul din jurul capului. Dacă puneam mâna mai aproape de cap îmi crăpa”, a povestit cunoscutl cântăreț, actor și compozitor.

„Dumnezeu să vă ferească, copilași, de tâmpenia asta”

În mod cu totul neașteptat, artistul a aflat că, pentru a depăși durerea incredibilă de cap, trebuia fie să mai facă o doză mică de heroină, fie să bea alcool foarte mult. A preferat a doua variantă, deși chiar dacă a ales varianta „mai ușoară”, a rămas cu amintiri neplăcute în urma acestui experiment.

„Ăia stăteau jos și se uitau la mine. „Cum e?”. „Nenorocire! Avem două variante: ori mai facem o doză mică și-ți ia durerea cu mâna, ori bei ca pe bere sticla asta de whisky”. Și zic, „Să nu mai văd chestia aia cu seringa”. Și-am băut chestia asta aproape de comă alcoolică și m-am dus din nou în pat și m-am trezit a doua zi. deci 48 de ore am fost anormal.

Și-am spus, „Copilași, asta este experiența. Ca actor trebuie să știu despre ea, am făcut-o. Dumnezeu să vă ferească, copilași, de tâmpenia asta”. Și din clipa aia nu mi-a mai trebuit. A fost o experiență pe care, recunosc, am făcut-o de nebun total, dar asta a fost”, a mai spus Tudor Gheorghe.