Lifestyle

Un fermier a devenit faimos și i se spune „Regele Playboy din Indonezia” datorită numărului de căsătorii avute

Un fermier a devenit faimos și i se spune „Regele Playboy din Indonezia” datorită numărului de căsătorii avute

Un fermier indonezian în vârstă de 61 de ani a fost supranumit „Regele Playboy” al țării, după ce s-a aflat că intenționează să se căsătorească pentru a 88-a oară.

Kaan este un cultivator de orez din Java de Vest, Indonezia. El are o poveste foarte interesantă. Susține că a fost căsătorit de 87 de ori în total de-a lungul vieții și că se pregătește pentru a 88-a nuntă, cu una dintre fostele sale soții. Regele Playboy, așa cum l-a supranumit presa indoneziană pe Kaan, a devenit celebru după ce și-a spus povestea unui YouTuber al cărui videoclip a devenit rapid viral, atrăgând atenția mai multor agenții de presă care i-au dat de urmă bărbatului și i-au vizitat casa din satul Cipeundeuy. Deși inițial a refuzat să mai dea interviuri, vizitele constante ale reporterilor de știri l-au făcut în cele din urmă să se răzgândească.

Însurat o săptămână, o lună sau mai mult cu 46 de femei

Bărbatul indonezian susține că s-a căsătorit prima dată la vârsta de 14 ani cu o fată cu doi ani mai mare decât el. Căsătoria lor a durat doar 2 ani, dar asta nu l-a împiedicat să își găsească o nouă soție, apoi alta și așa mai departe. Întrebat de ce a continuat să se căsătorească cu fiecare femeie nouă care îi plăcea, Kaan a spus că a făcut-o pentru că le respecta și nu a vrut să le simtă ca pe niște simple aventuri. Așa că, chiar dacă relația nu dura decât o lună sau chiar o săptămână, întotdeauna se căsătorea cu ele în prealabil.

„Motivul meu este că nici eu nu am vrut să mă joc cu sentimentele femeilor, darămite cu copiii altora”, a spus Kaan. „Decât să comit o imoralitate, mai bine mă căsătoresc”.

Cea mai lungă căsătorie a fost de 14 ani

Dintre cele 87 de căsătorii, doar 40 au fost înregistrate la Biroul de Relații Religioase, în timp ce celelalte au fost pecetluite cu nunți tradiționale. De asemenea, nu a divorțat de fiecare dată când s-a recăsătorit. Pentru că unele dintre cele 46 de femei cu care s-a căsătorit nu au vrut să divorțeze, el pur și simplu s-a recăsătorit oricum, astfel că, la anumite momente din viața sa, a avut 2 sau mai multe soții în același timp.

Cea mai lungă căsătorie a lui Kaan a durat 14 ani, dar multe dintre celelalte căsătorii ale sale au fost mult mai scurte, unele de doar o lună sau două, iar una de doar o săptămână.

Fermierul indonezian a fost căsătorit de 87 de ori, dar doar cu 46 de femei, deoarece cu unele dintre ele s-a căsătorit de trei sau patru ori. De fapt, următoarea sa nuntă, a 88-a, va fi cu fosta sa soție din cea de-a 86-a căsătorie. Se pare că femeia nu l-a putut uita și nici el nu a putut să-i refuze avansurile.

„Deși a trecut mult timp de când ne-am despărțit, dragostea dintre noi este încă puternică”, a declarat Kaan, adăugând că mariajul lor anterior a durat doar 4 luni.