Lifestyle

Ungaria și Polonia, cuiele din pantoful Uniunii Europene. Bugetul și fondul de recuperare blocate prin veto

Ungaria și Polonia, cuiele din pantoful Uniunii Europene. Bugetul și fondul de recuperare blocate prin veto

Viktor Orban, premierul Ungariei a afirmat, vineri, că țara sa nu poate accepta clauza care condiţionează bugetul şi fondul de recuperare după coronavirus ale UE de respectarea statului de drept.

Potrivit oficialului ungar, în această situație ar trebui lămurite două probleme foarte importante.

Propunere șocantă din partea Poloniei

După ca Viktor Orban a respins propunerea de a exista o declaraţie explicativă ataşată la reglementări, un înalt oficial guvernamental polonez a declarat că Varşovia ar putea accepta pachetul propus de UE.

Vicepremierul polonez Jaroslaw Gowin a spus Polonia ar putea fi dispusă să renunţe la vetoul faţă de pachetul financiar de 1.800 de miliarde de euro al UE dacă liderii UE acceptă o declaraţie explicativă în privinţa legăturii dintre fondurile UE şi statul de drept.

În acerst sens, purtătorul de cuvânt al guvernului de la Varşovia, Piotr Muller, a scris pe Twitter că poziţia Poloniei de a se opune condiţionării fondurilor UE de respectarea statului de drept rămâne neschimbată.

Ungaria și Polonia, front comun împotriva bugetului UE

Viitorul buget pe şapte ani al UE şi fondul de dezvoltare pentru perioada de după criza pandemică sunt blocate de o bună perioadă de timp prin voturile Poloniei și Ungariei.

Din această cauză, fondurile nu pot să ajungă la statele membre, unele având mare nevoie de bani în contextul crizei economice.

„Pentru noi, această soluţie, de a ataşa o declaraţie ca un bileţel lipit de o bucată de hârtie pentru a-ţi aminti de ceva, nu va funcţiona”, a spus vineri Orbanla postul public de radio.

„Ungaria insistă în continuare ca cele două lucruri să fie separate”, a adăugat el. Budapesta şi Varşovia, care au fost criticate în ultimii ani la Bruxelles pentru ceea ce se consideră a fi o diminuare a standardelor democratice, au afirmat că vor acţiona şi vor vota împreună în privinţa chestiunii statului de drept, iar Orban a precizat că va respecta această înţelegere.