Categories: Lifestyle

Unic în Europa. Singurul mormânt al unui pirat recunoscut se află în cimitirul din Sulina. Crucea sa e împodobită cu lauri

A văzut lumina zilei în Kefalonia, Grecia și a primit numele de Ghiorghios Kontoguris. Din motive doar de el cunoscute, a ales să trăiască în România, la Sulina. Deși provenea dintr-o familie bogată, a decis că menirea lui pe acest pământ este să se facă pirat. Doar așa îi putea ajuta pe cei săraci. Își doarme somnul de veci la Cimitirul din Sulina, mormântul său fiind singurul din Europa al unui pirat recunoscut.

Haiducul de pe mare

Orice călător care are curiozitatea să intre în cimitirul din Sulina va face cunoștință cu povești cu adevărat copleșitoare, una dintre acestea fiind a unui personaj de care se va vorbi întru eternitate: piratul Ghiorghios Kontoguris. Nu e greu pentru nimeni să-i recunoască locul de veci, pentru că e sigurul care are pe el un craniu, însemnul piraților.

A ales să se facă pirat din prea multă iubire pentru oameni, pe care a vrut să-i ajute cu orice chip și s-a transformat în haiducul apelor. Piratul se spune că n-a omorât niciodată, dar prăduia navele care ajungeau în port, iar comorile le împărțea sărmanilor.

Comoara sa nu a fost niciodată descoperită

Din nefericire a murit la doar 33 de ani, ucis de autorități și a fost înmormântat de fratele său. Ca semn al iubirii pe care oamenii i-au purtat-o, crucea sa a fost împodobită cu lauri. Istoria spune că imensa sa comoară a ascuns-o atât de bine că nimeni nu a putut să-i dea de urmă nici până în acest moment.

În cimitir vin tinerii care vor să se căsătorească și fac schimb de inele

Tradiția locului spune că în cimitirul construit pe malul Mării Negre în anul 1886 tinerii care vor să se căsătorească își fac schimb de inele aici. Care e motivul? În acest loc își dorm somnul de veci și doi îndrăgostiți Margaret Ann Pringle și William Webster. Potrivit DiscoverDobrogea.ro, ei au fost înghițiți de apele învolburate stând îmbrățișați.

Carmen Ciripoiu

Recent Posts

Atenție la consumul de ouă roșii! Câte ouă putem mânca într-o zi?

Pe măsură ce Paștele  se apropie, mulți oameni se întreabă câte ouă roșii este bine…

17 ore ago

Programul de funcționare al hipermarketurilor de Paște! Ce magazine rămân deschise

Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…

19 ore ago

Vinerea Mare 2024. De ce este important postul negru în această zi

Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…

21 de ore ago

Indemnizațiile pentru invalizi cresc! Ce sume se dau

Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…

o zi ago

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

o zi ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

o zi ago

Parteneri

This website uses cookies.