Lifestyle

Valul 4 e necruțător! Adrian Marinescu avertizează: Este o capcană. E prăpăd

Valul 4 e necruțător! Adrian Marinescu avertizează: Este o capcană. E prăpăd

Valul 4 al pandemiei de COVID-19 este necruțător! Experții în sănătate spun că tăvălugul COVID-10 continuă să se rostogolescă, iar numărul persoanelor infectate este în creștere. În acest context, Adrian Marinescu avertizează: „Este o capcană şi este o capcană prin care, din păcate, trec destul de mulţi”.

Într-un interviu acordat pentru news.ro, medicul Adrian Marinescu a spus că situația în spatele este critică. Potrivit acestuia, cel mai dificil moment este atunci când pacienții au nevoie de oxigen.

 Adrian Marinescu avertizează: „Este o capcană…”

„Am avut astfel de pacienţi şi aici aş trage un semnal de alarmă. Este o capcană şi este o capcană prin care, din păcate, trec destul de mulţi.

Trebuie să lămurim în felul următor: în momentul în care cineva are nevoie de oxigen, îşi măsoară saturaţia, vede că-i mai mică, trebuie să ştie clar că înseamnă că are o formă severă de infecţie cuSARS CoV 2, în niciun caz nu e de stat acasă şi în acea situaţie boala trebuie tratată la spital”, a spus medicul.

Există cazuri în care pacienții stau cu concentrator zile întregi şi ajung prea târziu la spital, direct pe patul de ATI, spune directorul medical al Institutului „Matei Balş” din Capitală.

Dr. Adrian Marinescu: Lucrurile acestea nu trebuie să se întâmple

„Este extrem de important, sunt pacienţi care stau cu acel concentrator zile întregi acasă şi ajung din păcate mult prea târziu la spital, direct pe patul de terapie intensivă.

Lucrurile acestea nu trebuie să se întâmple, ne facem o evaluare, întâi prin medicul de familie, poate prin telefon, dacă ne orientează că suntem o persoană vulnerabilă, că sunt anumite simptome care într-adevăr pun probleme, trebuie să ne facem evaluarea la spital, în niciun caz nu ne tratăm singuri, am mai discutat cu automedicaţia, iar în cazurile acestea să folosim concentratorul de oxigen eu cred că este exclus”, a adăugat celebrul medic.

Dr. Adrian Marinescu  a subliniat faptul că este nevoie de o evaluare clară pentru ca o persoană să primească tratamentul și să nu ajungă într-o stare mai gravă.

„Nici spray-ul pentru alpinişti nu are nicio legătură cu ce ne trebuie nouă aici. Este util pentru alpinişti, în anumite situaţii, pentru intervale scurte de timp, dar nu are nicio legătură, acel pacient trebuie să fie evaluat şi are nevoie de mult mai mult decât un simplu concentrator de oxigen.

Dacă nu ai evaluarea necesară, nu primeşti tratament, nu se face ceea ce trebuie, exclus să tratez acasă un pacient care are insuficienţă respiratorie. Cine are nevoie de oxigen înseamnă că are insuficienţă respiratorie, nu intră în discuţie să o tratăm acasă, în niciun caz”, a mai spus specialistul.