Social

Veste mare de la Primăria Capitalei despre ce a pregătit Nicușor Dan bucureștenilor. S-a stabilit și orarul

nicusor dan
Arhivă

Astăzi, 12.05.2022, prin Compania Municipală Eco Igienizare, Primăria Capitalei va începe aplicarea primului tratament de combatere a ţânţarilor.

Veste mare de la Primăria Capitalei. S-a stabilit și orarul

Pentru anul 2022 sunt prevazute 14 tratamente de combatere a ţânţarilor în Programul Unitar de Acţiune aprobat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

Astfel, în intervalul orar 22:00 – 05:00 tratamentele se vor efectua zilnic, pe întreg teritoriul Bucureştiului, în funcţie de condiţiile meteorologice.

Parcurile sunt primele zone unde vor fi aplicate tratamentele

În zonele cu acces îngrădit şi vegetaţie deasă, angajaţii Companiei Municipale Eco Igienizare vor interveni cu utilaje de mare capacitate, dar şi cu autoutilitare dotate cu atomizoare portabile şi termonebulizatoare, informează Agerpres.

Intervenţiile presupun tratamente zilnice în spaţiile deschise de pe domeniul public şi privat al municipiului: spaţii verzi de pe aliniamentele stradale, spaţii deschise din domeniul public şi privat al Municipalităţii – parcuri, spaţii verzi aferente blocurilor, locuri de agrement, terenuri de sport, cimitire, terenuri ale instituţiilor publice locale, inclusiv depouri, parcări publice, terenul aferent imobilelor cu spaţii destinate locuinţelor colective – asociaţii de proprietari/locatari, cămine studenţeşti, cămine de elevi, locuinţe sociale, parcări de reşedinţe, pieţe şi târguri agroalimentare, etc.

Unde se fac sesizări

Pentru combaterea ţânţarilor, biocidul folosit este Solfac Trio EC 140, un produs care este avizat de Ministerul Sănătăţii şi nu pune în pericol sănătatea oamenilor sau a animalelor în concentraţia utilizată.

Tratamentele se vor aplica pe timp de noapte, întrucât,  în caz de contact direct, Solfac Trio EC 140 poate provoca iritaţii ale căilor respiratorii.

Cetăţenii pot face sesizări şi reclamaţii în legătură cu apariţia unor focare de infestare în Capitală, în scris la adresa de email sesizari@cmeib.ro sau apelând  numărul de dispecerat non-stop 0752.041.898, contacte puse la dispoziție de către Compania Municipală Eco Igienizare, citează stiripesurse.ro