Lifestyle

Ziua Marinei 2021. Program complet al evenimentelor – participare doar cu test COVID sau dovada vaccinării

Ziua Marinei 2021. Program complet al evenimentelor – participare doar cu test COVID sau dovada vaccinării

Ziua Marinei 2021. Program complet al evenimentelor – participare doar cu test COVID sau dovada vaccinării. Luna concediilor la mare continuă cu o nouă săptămână aglomerată în stațiunile de pe litoral. Este și săptămâna cea mai importantă din an pentru marina românească.

Duminica viitoare e Ziua Marinei și vor avea loc tot felul de manifestări, nu numai la Constanța și Mangalia, ci și în porturile fluviale la Brăila și Tulcea.

Ne așteaptă o nouă săptămână plină de evenimente pe litoralul românesc, unde peste 200.000 de turişti își petrec în această perioadă vacanțele.

Ziua Marinei 2021. Vara sunt două județe într-unul singur în Constanța, iar plajele, falezele, terasele și magazinele devin neîncăpătoare. Este vremea spectacolelor în aer liber, a serilor de muzică și teatru, dar și a parcurilor acvatice și a plimbărilor pe mare.

Toți ochii vor fi ațintiți în săptămâna care vine spre litoral și nu doar pentru faptul că polul distracției se mută în stațiunile de la mare în vârf sezon.

După un 2020 cu restricții mai severe, românii profită din plin de relaxările din această vară, iar Ziua Marinei, unul dintre reperele sezonului estival, redevine accesibilă pentru populația civilă, chiar dacă în condiții adaptate la pandemie.

Statul Major al Forțelor Navale organizează în orașele Constanța, Mangalia, Brăila, Tulcea și București o serie de activități dedicate Zilei Marinei Române, atât în mediul online, cât şi cu participarea publicului, cu respectarea măsurilor în vigoare pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Săptămâna spiritualității marinărești începe luni, 9 august, când va fi lansată pe canalul TVR 1 noua carte de vizită video a Forțelor Navale Române. În aceeași zi, într-un mare centru comercial din Constanța va fi prezentată o expoziție de pictură și de fotografie cu tematică marină.

Săptămâna va fi marcată de mai multe evenimente lansate în mediul online. Constănțenii și turiștii aflați pe litoral vor putea urmări și concertul tradițional susținut de muzica militară a Forțelor Navale.

Reprezentația va fi accesibilă publicului larg și se va desfășura pe faleza cazinoului din Constanța vineri, 13 august, între orele 19:00 și 20:00.

Sâmbătă, 14 august, porturile militare Constanța, Mangalia, Brăila și Tulcea vor putea fi vizitată de populația civilă cu respectarea strictă a măsurilor de prevenire a infestării cu SARS-CoV-2.

Ziua Porților Deschise va fi organizată la Constanța între orele 9:00 și 17:00, cu acces de la Poarta 1 și Poarta 1 Bis, la Mangalia, între orele 9:00 și 15:00 și la Brăila și Tulcea, între orele 10:00 și 15:00.

Vor avea acces persoanele cu vârsta minimă de 12 ani numai cu dovada vaccinării, prezentarea unui test COVID negativ efectuat cu maxim 72 de ore înainte sau cu dovada diagnosticării cu COVID-19 într-un interval cuprins între 30 și 180 de zile anterior datei de 14 august.

În toate cele patru locații, oamenii vor avea ocazia să viziteze expozițiile de tehnică și armament și să interacționeze cu marinarii militari și cu reprezentanții instituțiilor de învățământ militar de marină.

De Ziua Marinei române, duminică, 15 august, va fi organizată o ceremonie în Portul Militar Constanța, în intervalul orar 10:00 – 11:00, fără accesul publicului, care va avea în schimb posibilitatea de a urmări spectacolul naval organizat pe mare în dispozitivul din fața clădirii Comandamentului flotei.

Navele vor defila pe traseul Constanța-Midia și retur. O formație de aeronave formată din trei elicoptere Puma și patru avioane F-16, precum și două avioane Typhoon britanice și un avion Poseidon american va survola dispozitivul de navei și Portul Militar Constanța în jurul orei 11:00.

Ziua se va încheia în mod tradițional, cu retragerea cu torțe marinarilor militari la ora 20:30, pe traseul Cazino – Comandamentul flotei – Piața Ovidiu, precum și cu un spectacol de artificii organizat de Primăria Municipiului Constanța.