Economic

 2,2 miliarde de euro Programul Operaţional Tranziţie Justă. Cum se vor aloca fondurile

 2,2 miliarde de euro Programul Operaţional Tranziţie Justă. Cum se vor aloca fondurile

Cristian Ghinea, Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a avut, joi, o întâlnire legată de viitorul Program Operaţional Tranziţie Justă (POTJ) cu reprezentanţi ai mediului de afaceri şi autorităţilor locale din judeţele Hunedoara, Gorj, Galaţi, Mureş, Prahova şi Dolj, informează un comunicat al ministerului.

Programul Operaţional Tranziţie Justă 2021-2027 va avea o alocare de 2,239 miliarde de euro, la care se va adăuga cofinanţarea naţională de 301 milioane de euro, potrivit Regulamentului specific Fondului pentru o Tranziţie Justă, publicat în data de 30 iunie 2021. Acesta este destinat regenerării zonelor afectate de tranziţia energetică având în vedere dependenţa lor de combustibilii fosili sau procesele industriale cu emisii ridicate de gaze cu efect de seră.

„Pe acest program este esenţial să folosim componentele inovative, pe lângă granturile clasice, adică instrumentele financiare şi facilitatea de împrumuturi pentru sectorul public. Cei care vor să deruleze proiecte au posibilitatea să implice sau chiar, aş spune, să vâneze investiţiile private, deci să nu îl abordăm ca un program operaţional clasic, pe fonduri structurale”, a declarat ministrul Cristian Ghinea.

Ministrul a explicat că doreşte un dialog consistent cu reprezentanţii mediului de afaceri, fiind în interesul tuturor celor implicaţi ca Programul să fie aprobat de Comisia Europeană în primăvara anului viitor.

În cadrul reuniunii, reprezentanţii Consiliilor Judeţene au solicitat informaţii privind modul de alocare a viitoarelor finanţări, tipurile de investiţii ce vor primi finanţare, dar şi detalii despre viitoarele apeluri.

Reprezentanţii MIPE au arătat că fondurile vor fi împărţite echitabil, dar finanţările trebuie să susţină crearea de alternative economice, care să contribuie la reducerea emisiilor poluante.

„Proiectele finanţate trebuie să susţină refacerea economică a zonelor afectate de tranziţia energetică şi dezvoltarea economiei verzi, în paralel cu cercetarea”, se arată în comunicat.

Viitoarele investiţii  vor avea la bază Planurile Teritoriale pentru o Tranziţie Justă

Conform  comunicatului, viitoarele investiţii din cadrul POTJ vor avea la bază Planurile Teritoriale pentru o Tranziţie Justă (PTTJ), elaborate în grupuri de lucru împreună cu Consiliile Judeţele şi susţinute de Agenţiile pentru Dezvoltare Regională, sub coordonarea MIPE. Draft-urile acestor documente au fost trimise la începutul acestei luni ministerului şi vor fi negociate cu serviciile Comisiei Europene. În paralel, versiunea actualizată a POTJ va fi supusă consultării publice.

La reuniune au participat reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale – Departamentul Climă şi Sustenabilitate, Cancelaria Prim-ministrului, Coaliţia pentru Dezvoltarea României, Camera de Comerţ şi Industrie România-Israel, Consiliile judeţene Gorj, Hunedoara, Dolj, Prahova, Mureş, Galaţi. Din cadrul MIPE au fost prezenţi Teodora Preoteasa, director general şi Adrian Mărgărit, coordonator naţional al Programului Operaţional Tranziţie Justă (POTJ).