Categories: Social

A stat în fața spitalului, în frig, până a murit. Șapte medici de la Spitalul Județean Galați își vor primi acum pedeapsa

Legătura dintre medic și pacient pare că nu mai există în ultima perioadă. În timp ce doctorilor le-a dispărut empatia și profesionalismul, pacienții mor cu zile.

Şapte medici de la Spitalul Judeţean Galaţi au fost trimişi în judecată pentru mai multe infracțiuni, respectiv ucidere din culpă, abuz în serviciu şi acces ilegal la un sistem informatic în scopul obţinerii de date informatice. E vorba de patru din Unitatea de Primiri Urgenţe, trei din cadrul Laboratorului de Analize Medicale.

Aceștia au lăsat un pacient să aștepte, în frig, deși era în stare gravă. Într-un final, omul și-a găsit sfârșitul fără ca cineva să-i întindă o mână de ajutor. Procurorii au terminat dosarul care are de 72 volume, apoi l-au înaintat spre competentă soluţionare Tribunalului Galaţi.

Ce s-a întâmplat cu pacientul

Potrivit anchetatorilor, pacientul care a trecut în lumea drepților a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Galați pe 30 octombrie 2021, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Galaţi cu o stare de rău. În loc să-i întindă o mână de ajutor, omul a fosttrimis acasă de personalul de la Unitatea de Primire Urgenţe fără a fi examinat.

Mai mult, deși era vaccinat împotriva coronavirusului, medicii i-au spus să aștepte ambulanța pentru testarea COVID. Numai că bărbatul făcuse un test care ieșise negativ. A doua zi, a fost dus cu ambulanţa la spital, cu simptome de pneumonie, respectiv febră, frison, temperatură, dispnee.

„I s-a solicitat să semneze că îşi asumă riscul de deces

„Pe toată durata zilei, victima a aşteptat rezultatul PCR, afară, în frig, fără a i se administra vreun tratament adecvat, până aproape de ora 20:00, când, datorită stării de oboseală şi temperaturii scăzute din exterior, în lipsa rezultatului PCR, a plecat la cerere, după ce i s-a solicitat să semneze că îşi asumă riscul de deces.

Nici la acel moment nu i s-a pus diagnostic şi nu i s-a prescris un tratament adecvat la domiciliu. La ora 20.59 s-a obţinut rezultatul PCR negativ.

„Deşi analizele medicale din ziua precedentă sugerau starea de şoc septic/septicemie, acesta a aşteptat în UPU mai multe ore, fără tratament”

Luni, 01.11.2021, ora 08.42, pacientul a fost adus de ambulanţă în stare gravă, fiind retrimis de acelaşi medic şef de tură UPU la containere COVID şi supus unui al treilea test PCR inutil, deşi medicul şef de tură cunoştea faptul că acesta fusese investigat şi avea rezultat PCR negativ din seara precedentă.

Al treilea rezultat negativ s-a obţinut în jurul orei 14.10, ulterior pacientul fiind adus în UPU. În toată această perioadă, pacientul nu a primit niciun tratament. După ora 14.30, deşi analizele medicale din ziua precedentă sugerau starea de şoc septic/septicemie, acesta a aşteptat în UPU mai multe ore, fără tratament”, se arată în comunicatul Parchetului.

Între orele 17.30 – 19.00 starea sa de sănătate s-a deteriorat total…

Într-un final, la ora 15:00, bărbatul a fost examinat de medicul internist de gardă. Acesta a cerut un transfer intraspitalicesc la Spitalul TBC, unde a fost transferat la ora 16.30. „Între orele 17.30 – 19.00 starea sa de sănătate s-a deteriorat total. La ora 19:30 a fost internat efectiv prin Secţia Medicală 2 la ATI., iar în timpul nopţii, la ora 04:30 a survenit decesul victimei”, a precizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.

Carmen Ciripoiu

Recent Posts

Joia Mare 2024. De ce se vopsesc ouăle astăzi?

În Joia Mare, cunoscută și sub numele de Joia Patimilor, gospodinele se dedică vopsirii ouălor,…

41 de minute ago

Anumiți români se pot pensiona cu 20 de ani mai devreme! Care sunt condițiile

Conform noii legi a pensiilor, o anumită categorie de români va putea ieși la pensie…

9 ore ago

Cine sunt românii care scutiți de la plata taxelor? Există un termen limită

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a adus o veste bună pentru o anumită categorie de români:…

10 ore ago

Cutremur de 4,5 pe scara Richter! Au fost afectate 2 țări

Astăzi, pe 1 mai, a avut loc un cutremur de 4,5 grade pe scara Richter,…

11 ore ago

Salariile cresc din iulie! Venitul minim va fi de 3.700 de lei

Salariile din România sunt un subiect de interes pentru cetățeni. Asta deoarece nivelul lor este…

12 ore ago

Spor de 100% pentru anumiți angajați! Cine primește banii

În România, există angajați care beneficiază de un spor salarial de 100%. Acest beneficiu este…

13 ore ago

Parteneri

  • EDITURA DE CARTE

Doamna în mov

This website uses cookies.