Lifestyle

Amalia Năstase: A intrat plângând şi urlând la mine în dormitor. M-am speriat îngrozitor!

Amalia Năstase: A intrat plângând şi urlând la mine în dormitor. M-am speriat îngrozitor!

Amalia Năstase și-a deschis inima și a vorbit despre un moment de panică care a speriat-o îngrozitor. Vedeta a povestit cu emoție despre ce a aflat într-o dimineață.

„Am plâns de fericire toţi, a intrat plângând şi urlând la mine în dormitor la 8 dimineaţa. Am crezut că s-a întâmplat ceva şi m-am speriat îngrozitor. Ea îmi spunea că a fost admisă cu bursă de merit la Parsons, dar mi-a luat cam un minut să înţeleg. De cealaltă parte, s-a bucurat şi Ilie, bineînţeles, mai ales că Parisul este oraşul în care a câştigat Roland Garros, deci e un oraş foarte special pentru el. Alessia şi Emma s-au născut la Paris, aşadar plecarea reprezintă cumva şi o reîntoarcere la începutul vieţii ei, un nou început în oraşul iubirii”, a spus Amalia Năstase pentru okmagazine.ro.

„Știu că nu e totul garantat în viaţă”

„E adevărat că sunt crescute în cu totul alt mediu decât cel în care am crescut eu, dar, în acelaşi timp, le-am expus mereu şi la viaţa reală, au mers şi au predat şi s-au jucat cu copiii din programele „Salvaţi Copiii“. Au înţeles cum trăiesc mulţi alţi copii pe lumea asta şi ştiu că nu e totul garantat în viaţă, că oricând poţi fi nevoit să o iei de la zero şi trebuie să ai ceva în cap ca să te poţi descurca în orice situaţie. E vorba de cunoştinţele pe care le absorbi citind, învăţând”, a mai spus Amalia Năstase.

„Eu am avut cea mai fericită copilărie”

„Eu am avut cea mai fericită copilărie şi am crescut ştiind că singura mea opţiune este să merg în sus, fiindcă am ştiut dintotdeauna că eu voi ajunge să văd toată lumea. Nu am avut dubii vreodată. Deci e greu să compar ce am avut eu cu ce au ei, pentru că mie mi s-a părut mai tare ce am avut eu”, a spus vedeta.