Lifestyle

Amintiri din fotbalul românesc. Caz de dopaj petrecut în 2004, după un meci Sportul – Farul: „Am spus adevărul și am luat 6 luni”

adrian senin

Emisiunea GSP Live l-a avut invitat luni dimineață pe Adrian Senin (42 de ani), care a povestit despre scandalul de dopaj în care a fost implicat în anul 2004. Fostul fundaș stânga a fost jucătorul Farului între ani 2001 și 2007, și s-a ales cu o suspendare de 6 luni în anul 2004, după o întâmplare cu totul neobișnuită.

Amintiri din fotbalul românesc. Caz de dopaj petrecut în 2004, după un meci Sportul – Farul: „Am spus adevărul și am luat 6 luni”

În anul 2004, după un meci de fotbal între Farul Constanța și Sportul Studențesc, Adrian Senin, Iulian Apostol și Mihai Baicu au fost suspendați, după ce au efectuat testul antidoping.

El a dezvăluit că împreună cu Iulian Apostol au trișat la test, cu acordul celor de la Agenția Națională Anti Doping.

În urina lor au fost găsite urme de furosemid, o substanță interzisă, folosită pentru a slăbi.

-Cum a fost scandalul de dopaj din 2004? Ai fost suspendat 6 luni, la fel ca Iulian Apostol, iar Baicu a stat trei luni. În urina voastră erau urme de furosemid.
– După meciul cu Sportul, din Regie, oficialii au venit târziu și ne-au anunțat că trebuie să mergem la test. Era ziua mea, venisem cu mașina pentru că aveam ceva rezervat undeva și îi luam pe niște colegi să ajungem mai repede. Fusese cald afară, transpirasem mult și am stat trei ore să dăm proba de urină. Am băut niște bere. Nimic. Dădusem prea puțină urină.

-Și cum ați rezolvat?
– I-am zis lui Baicu: „Băi, țigane, dai tu? Tu ai luat ceva?”. El luase, săracul, voia să slăbească. Le-am zis celor care recoltau (n.r. – agenților antidoping): „Noi nu putem să dăm. Haideți că dă colegul nostru pentru noi! Punem la noi în eprubetă, mai adăugăm puțină apă și aia e!”. Până la urmă, au zis: „Da, domn’e, da!”.

L-am pus pe Baicu: „Hai, țigane!”. Am văzut eu că în urina lui se întâmpla ceva, dar am luat, am pus la mine eprubetă, a pus și Apostol la el. Am pus puțină apă și s-a făcut treaba. L-am mai întrebat o dată: „Băi, sigur n-ai luat ceva?”. El: „N-a luat fratele tău, dacă luam ceva nu-ți spuneam!?”. Nu ne gândeam noi niciodată…

Au primit o suspendare mai mare decât cel care i-a ajutat să trișeze

Adrian Senin și Iulian Apostol au primit câte 6 luni de suspendare, în timp ce Mihai Baicu a luat 3 luni.

Și apoi?
-De la Sportul, la test erau parcă Gigel Bucur și încă cineva. Și ei au reglat-o cu puțină apă.

Adrian Senin: „Când am auzit că e vorba de proba cu Sportul, a picat cerul pe mine”
– Noroc că n-au luat și ei de la Baicu…
-Ei dat ceva urină. Apoi, am plecat acasă. După vreo două săptămâni, era într-o marți, aveam două antrenamente și am dormit la prânz. Când mă trezesc, aveam 150-160 de apeluri pe telefon. Când mă uitam la telefon, mă suna un număr. Am răspuns fără să vreau. „Știți că ați fost depistat pozitiv?”. Eu eram buimac, i-am zis că a greșit numărul.

„Ce pozitiv?”. Când am auzit că e vorba de proba cu Sportul, a picat cerul pe mine. Am mers, am spus adevărul și am luat șase luni. Noi am vrut să mergem să ni se ia probe din păr, dar nu s-a putut. Dacă ieșea că avem noi dreptate, trebuiau să cadă Liga, toată medicina sportivă, vă dați seama.- Înțeleg că agenții antidoping care v-au lăsat au plătit și ei…
-Probabil, nu-mi amintesc. Dar important e că noi am stat șase luni. L-am luat pe Baicu, a început cu ale lui: “„ă moară mama!”. „Mihaiee, ne-ai nenorocit!”. Aia e, asta a fost.

Mihai Baicu a încetat din viață pe 6 iulie 2009: „A murit în echipamentul naţionalei României”, declara soția sa, Flori

Fostul atacant Mihai Baicu a murit la o vârstă la care alţii sunt în vârful carierei (33 de ani), în urma unui stop cardio-respirator, după ce a jucat un meci de fotbal pe un teren sintetic în compania prietenilor, în aproprierea stadionului Steaua. Jucătorul s-a așezat pe bancă la finalul meciului, apoi a căzut la pământ.