Lifestyle

Boala cu care ne vom confrunta cu toții în viitorul apropiat! Avertismentul medicilor

vesti-bune-pentru-pacientii-cronici INS
sursă foto: realitatea. net

Dr. Cornelia Bala, specialist în diabet, nutriție și tulburări metabolice și președinte de onoare al Asociației Române pentru Educație în Diabet și Obezitate, a lansat un avertisment, potrivit căruia, dacă nu se vor pune în aplicare programe de prevenție până în 2035, 4 din 10 bărbați români, 3 din 10 femei și 3 din 10 copii (băieți) ar putea suferi de obezitate.

„În școli și în familie trebuie să recunoaștem că nu se face suficientă educație legată de ceea ce înseamnă alimentație sănătoasă și care ar fi alimentele pe care copiii nu ar trebui să le consume. Și iarăși ne întoarcem la fast-food, la alimente bogate în grăsimi, cum sunt chipsurile, diverse tipuri de snacksuri, alimentele dulci, sucurile îndulcite cu zahăr”, a declarat dr. Cornelia Bala.

40% dintre bărbați vor fi obezi

Până în 2035, rata obezității în România, care în prezent este în creștere, se estimează că va fi de 35%, bărbații având cea mai mare prevalență, de 40%. În plus, obezitatea crește cu o rată anuală de 2,1% la nivel național. Potrivit Atlasului Mondial al Obezității, prevalența obezității la copii este de 5,6%, ceea ce se situează în intervalul foarte ridicat. În următorii 15 ani, se așteaptă ca acest procent să se dubleze.

Rata obezității va crește de la 7% la 18% la fete, în timp ce rata de obezitate în rândul femeilor va fi de aproximativ 30%.

„Obezitatea nu este considerată boală de acum, ea are cod de boală de câteva decenii în sistemul de codificare internațional, dar nu a fost percepută și gestionată ca atare. Obezitatea fiind o boală – iar cu acest lucru toată lumea ar trebui să fie de acord – ar trebui să beneficieze de aceleași servicii medicale, tratamente ca și alte boli cronice, cum sunt hipertensiunea, diabetul zaharat, iar persoanele respective să intre într-un program de monitorizare, așa cum se întâmplă în bolile cronice”, a mai spus Cornelia Bala, potrivit Click!.

Măsurile trebuie luate din timp

De asemenea, ea îi îndeamnă pe acești pacienți să apeleze la echipe de îngrijire avansată sau la echipe de excelență atunci când gravitatea obezității și numărul problemelor cresc. Ea subliniază, de asemenea, necesitatea de a avertiza publicul cu privire la pericolele obezității și necesitatea urgentă ca medicii de familie, în special, să facă acest lucru.

„Obezitatea este o boală multifactorială, ceea ce înseamnă că la apariția ei contribuie un cumul de mai mulți factori. Genetica este importantă și se manifestă prin transmiterea unei predispoziții genetice care se confirmă din istoricul familial. (…) Deci există o predispoziție genetică și care, de obicei, se manifestă pe fondul unui stil de viață necorespunzător, cu alimentație hipercalorică și pe fond de sedentarism.

Și mai sunt și mulți alți factori care pot să contribuie, dar de obicei importanța lor nu este așa de mare precum a factorilor genetici și a celor care țin de stilul de viață. Spre exemplu, sunt anumite medicamente care favorizează creșterea în greutate – cum sunt unele antidepresive care sunt asociate cu creștere în greutate sau factori ce țin de unele boli endocrine.

Stresul este recunoscut ca și factor care contribuie la apariția obezității, tulburările de comportament alimentar, modificările la nivelul florei intestinale”, a mai declarat dr. Cornelia Bala.

Ea îi sfătuiește pe toți cei care se luptă cu aceste probleme să înceapă să se cântărească frecvent de îndată ce încep să observe că kilogramele se strecoară; să acorde o atenție sporită dietei, exercițiilor fizice și somnului; și, dacă problema persistă, să își contacteze medicul. Prima opțiune ar fi să consulte un medic de familie, dar pot contacta și un specialist.