Categories: Lifestyle

Ce au descoperit polițiștii în cazul terifiantei crime din SUA, unde părinții și-au omorât cei 6 copii și s-au sinucis

Nenorocirea din Oklahoma, unde polițiștii au găsit într-un apartament nu mai puțin de opt morți, doi adulți și șase copii, a început să fie descifrată de anchetatori.

Potrivit informațiilor oferite de polițiști pentru ABC News, se pare că e vorba de o crimă multiplă, urmată de sinucidere.

Cadavrele celor opt persoane au fost descoperite după ce pompierii au intervenit să stingă un incendiu care a avut loc la locuința acestora Tulsa, Oklahoma. De fapt, focul s-a manifestat în altă parte a casei decât cea în care cadavrele copiilor. Nici una dintre victime nu a murit din cauza incendiului sau a fumului.

Trupurile au fost preluate de criminaliști

Oamenii legii spun că cel mai probabil cei doi adulți au omorât cei șase copii, care aveau vârste cuprinse între 1-13 ani. Apoi au incendiat o cameră ca să atragă atenția vecinilor, iar aceștia să alerteze Poliția și Pompierii ca să sosească la fața locului. Când și-au terminat treaba, părinții s-au sinucis în fașa intrării în casă. Acolo le-au fost găsite trupurile.

Ce s-a întâmplat cu adevărat, ce a declanșat nebunia părinților, dar și cauza morții  fiecărui copil se va afla după ceva vreme, trupurile celor opt persoane fiind preluate de legiști pentru autopsii. De asemenea, criminaliștii au descoperit în locuință mai multe arme.

O altă mamă și-a ucis copilul și a dat vina pe câine

O altă crimă teribilă a avut loc tot în SUA și tot cu câteva zile în urmă. O femeie în vârstă de 36 de ani și-a ucis băiețelul de doar tei ani, apoi a încercat, potrivit DailyStar, să spună că vinovată este sora sa și un câine. Jessica Trefethen, a fost găsită vinovată pentru crimă prin neglijență  de Tribunalul Superior al comitatului Waldo din statul american Maine.

Potrivit primelor informații, e posibil ca tânăra să stea în spatele gratiilor nu mai puțin de 25 de ani sau chiar să fie închisă pe viață.

Copilul a ajuns la spital cu intestinul rupt și coloana fracturată

Anchetatorii spun că atunci când a dus copilul la spital, micuțul avea coloana fracturată, sângerări, intestin rupt și vânătăi pe cap, stomac, brațe și picioare. Femeia a declarat atunci că un câine l-a adus în starea aceea, apoi sora lui l-a lovit cu piciorul în stomac. Medicii au făcut tot ce au putut să-i salveze viața copilului, dar cel mic a intrat în stop cardio respirator și nu s-a mai putut face nimic. Anchetatorii susțin că băiatul avea și maxilarul fracturat și dinții lipsă, ceea ce înseamnă că a fost abuzat în mod repetat. Cauza decesului a fost traume multiple.

 

Carmen Ciripoiu

Recent Posts

Atenție la consumul de ouă roșii! Câte ouă putem mânca într-o zi?

Pe măsură ce Paștele  se apropie, mulți oameni se întreabă câte ouă roșii este bine…

2 zile ago

Programul de funcționare al hipermarketurilor de Paște! Ce magazine rămân deschise

Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…

2 zile ago

Vinerea Mare 2024. De ce este important postul negru în această zi

Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…

2 zile ago

Indemnizațiile pentru invalizi cresc! Ce sume se dau

Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…

3 zile ago

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

3 zile ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

3 zile ago

Parteneri

This website uses cookies.