Diverse

Ce mesaj a transmis Patriarhul Kiril al Rusiei de ziua președintelui Putin

Ce mesaj a transmis Patriarhul Kiril al Rusiei de ziua președintelui Putin

Patriarhul Kiril e trup și suflet alături de Vladimir Putin. Cum pe 7 octombrie, liderul de la Kremlin împlinește 70 de ani, înaltul ierarh s-a grăbit să-i dea Patriarhul Kiril i-a binecuvântat pe episcopi, clerici și credincioși să se roage pentru sănătatea acestuia,

„Pe 7 octombrie anul acesta, președintele rus Vladimir Vladimirovici Putin împlinește 70 de ani. Preasfințitul Patriarh Kiril al Moscovei și al întregii Rusii face apel la toți arhipastorii, pastorii, monahii și laicii să facă acasă rugăciuni fierbinți în această zi pentru sănătatea șefului statului rus”, se specifică în scrisoarea publicată pe site-ul Patriarhiei ruse.

Lui Putin îi va fi dedicată o ectenie specială

Dar asta nu e tot, pentru că Patriarhul Kiril a subliniat și faptul că șefului Rusiei îi va fi dedicată și o ectenie specială: „Mila și harul Tău să-i dea sănătate și viaţă lungă, şi din toată împotrivirea vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi, izbăveşte, ascultă şi miluieşte… Cu armata și poporul patriei noastre protejate de Dumnezeu, mântuiește pentru mulți și buni ani!”.

Cu câteva luni în urmă, în mai același Kiril a afirmat că Rusia ”nu a atacat pe nimeni” și le-a spus rușilor că e datoria lor să-și apere ”hotarele sacre”, pentru că ”Rusia rămâne iubită de Dumnezeu”.

Tot Kiril le-a cerut soldaților să-și apere țara cum numai rușii pot

Patriarhul Kiril i-a fost alături lui Putin încă de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina, când le-a cerut soldaților să îşi apere ţara „aşa cum numai ruşii pot” să o facă. În cadrul unei slujbe ţinute la Catedrala Forţelor Armate, în apropiere de Moscova, cel mai important om din biserica rusă le-a spus soldaților că Rusia iubește pacea.

„Cu siguranţă nu căutăm războiul sau să facem ceva care le-ar putea dăuna altora. Însă am fost crescuţi de-a lungul istoriei să ne iubim patria. Şi vom fi pregătiţi să o apărăm, aşa cum numai ruşii pot să îşi apere ţara”, au fost cuvintele Patriarhului Kiril.

Acesta a fost mereu lângă Putin și îi susțin acțiunile militare în Ucraina, fiind de părere că războiul este un mijloc de apărare împotriva culturii liberale occidentale, pe care nu u suportă, în special din cauza homosexualității. Sprijinul acordat liderului de la Kremlin i-a făcut pe mulți membrii ai bisericii din lume subordonate Patriarhiei Moscovei să-l critice.