Diverse

Ce nu fac oamenii cu adevărat inteligenți

Ce nu fac oamenii cu adevărat inteligenți
ziare.com

„Partea interesantă la oamenii inteligenți: par nebuni în fața proștilor”, Albert Einstein.

De regulă, oamenii inteligenți sunt creativi, generoşi, recunoscători, umili şi atenţi, iar cei mai mulţi au ajuns la un nivel de înțelegere, nu de cunoaștere, mai ales prin prisma experiențelor și întrebărilor corect puse la un moment dat, potrivit psihologului Alexandru Pleșea, cunoscut publicului drept „Antrenorul Minţii”.

Ce nu ar face niciodată un om inteligent

Psihologul Alexandru Pleşea  a precizat: „Inteligența se câştigă prin experienţă, și este o variabilă care poate fi îmbunătăţită, nu este neapărat o trăsătură ereditară. În literatura de specialitate, ceea ce noi numim coeficient de inteligenţă sau – pe scurt, IQ – nu este nimic altceva decât raportarea vârstei mintale a unui individ la vârsta biologică, înmulţit cu 100. Vârsta mintală a unui copil, spre exemplu, nu poate ţine pasul cu vârsta biologică, dacă acel copil nu pune în aplicare cele învăţate”.

Oamenii inteligenţi sunt recunoscători

Oamenii inteligenţi știu că lumea nu se învârte în jurul lor. Aceștia cred în puterea bunătății și știu că faptele bune li se vor întoarce într-o bună zi, este de părere psihologul. Prin urmare, oamenii inteligenți își arată recunoștința.

FOTO kudika.ro

Oamenii inteligenţi nu așteaptă rezultate imediate

Potrivit spuselor psihologului, oamenii inteligenţi sunt convinşi că aceia, care știu să aștepte, au parte de lucruri bune.

Majoritatea oamenilor vor să obțină tot ceea ce-și doresc, exact atunci când formulează aceste dorințe, adică imediat.

Dar, oamenii inteligenți ştiu că trebuie să muncească din greu pentru ceea ce-și doresc, iar rezultatele muncii lor vor fi vizibile după un timp, dar vor dăinui toată viaţa.

Oamenii inteligenţi nu fug de probleme. Ei caută soluții

Conform psihologului Alexandru Pleşea, oamenii inteligenţi dau piept cu probleme pe care le înâmpină (legate de muncă, de bani, de familie, de sănătate etc.) și caută cele mai bune metode de rezolvare.

Atunci când “cad”, se ridică și merg mai departe. Oamenii inteligenți au curajul să-și înfrunte temerile și să vadă în fiecare problemă șansa de a se perfecționa. Astfel, fiecare problemă devine o situație de autotransformare.

Pentru oamenii inteligenţi, părerile celor din jur nu contează

Acești oameni nu lasă opiniile negative ale altor oameni să-i oprească din a trăi o viață fericită, plină de succes și bucurie. Ei se înconjoară cu oameni inteligenți, care le împărtășesc valorile și interesele. De altfel, se și spune că dacă ești cea mai inteligentă persoană dintr-o cameră, înseamnă că nu ești în camera potrivită.

 

Oamenii inteligenţi nu permit ca greșelile din  trecut să le afecteze prezentul

Oamenii inteligenţi ştiu că succesul în viaţă nu este posibil fără greșeli și eșecuri. Prin urmare, acest tip de oameni nu permit să fie afectaţi de greşelile din trecut, ci pur şi simplu iau aceste greşeli drept nişte “lecţii de educație” pentru a evolua.

Oamenii inteligenţi nu se concentrează pe aspectele negative

Oamenii inteligenți văd gândurile ca pe ceva palpabil. Dacă ai doar gânduri negative în minte, viața ta va fi la fel de negativă. Ei știu că viața este mult mai bună când înveți să-ți folosești abilitățile de a visa, de a crea, de a construi, de a te mira şi, desigur, de a iubi.

Oamenii inteligenţi nu își pierd timpul

Oamenii inteligenți își dezvoltă obiceiuri productive, care îi ajută să lucreze mai repede și mai bine. Ei nu se lasă distrași de lucruri nesemnificative și de treburi inutile.

Albert Einstein/ FOTO wowlist.com

De asemenea, oamenii inteligenți știu că nu poți lucra tot timpul, creierul are nevoie de odihnă din când în când.

Oamenii inteligenţi nu își pierd timpul cu persoanele care îi descurajează

Oamenii inteligenti au în jurul lor alți oameni inteligenți.Aceștia își găsesc timp pentru familie, pentru prieteni și cunoștințele care au aceleași viziuni și interese.  Ei realizează că n-ar fi benefic pentru ei să-și petreacă timpul cu persoanele negativiste, care îi descurajează.

Oamenii inteligenţi nu se concentrează pe ceea ce nu pot controla

Zilnic ne lovim de lucruri pe care nu le putem controla: trafic, oameni needucați etc.

În aceste situații, oamenii inteligenţi sunt calmi pentru că știu că emoțiile negative le vor dăuna doar lor în aceste situații.

Oamenii inteligenţi nu sunt aroganți

Persoanele inteligente nu se laudă cu inteligența lor şi asta pentru că sunt, de obicei, timizi când vine vorba despre asta și nu simt nevoia să strige în gura mare cât sunt ei de deștepți. Ei nu se laudă cu reușitele și premiile pe care le-au obținut, citează evz.ro