Social

Ce susțin specialiştii despre varianta Omicron

Ce susțin specialiştii despre varianta Omicron

Ce susțin specialiştii despre varianta Omicron  care a lovit lumea. Noua variantă a coronavirusului – Omicron – se transmite de patru ori mai repede și mai ușor, spun specialiștii.

Ei recomandă folosirea unor măști cu grad ridicat de protecție și vaccinarea anti-COVID, inclusiv cu doza booster. Într-un interviu la Radio România Actualități, doctorul Gindrovel Dumitra, președintele Grupului de Vaccinologie din cadrul Societății Naționale a Medicilor de Familie, a temperat estimările optimiste conform cărora apariția Omicron, care pare să provoace mai puține cazuri grave, ar putea semnala sfârșitul pandemiei.

”În momentul în care ai o circulație a virusului la o valoare foarte ridicată, riscul de apariție a unei alte variante – care nu știm cum va fi, mai blândă sau mai puțin blândă – este foarte mare. Deci eu nu aș privi apariția variantei Omicron ca o speranță; ea reprezintă în continuare o amenințare și depinde de noi foarte mult modul în care vom reduce numărul de decese. Caracteristica acestei variante Omicron este că, din păcate, persoanele care s-au îmbolnăvit anterior și care sperau să aibă un anumit nivel de protecție se reîmbolnăvesc cu noua variantă. În acest moment, recomandarea este ca inclusiv cei care au două doze de vaccin și au trecut prin boală să îşi efectueze boosterul, care este cât se poate de important, mai ales în momentul în care vom fi în plin val cinci.”

Mai avem încă trei milioane persoane care sunt eligibile în acest moment la a primi dosar booster și care trebuie să o facă. În același timp, avem peste jumătate din populația României care trebuie să primească măcar primele două doze