Diverse

Chinezii au produs un nou prototip al mașinii electrice zburătoare, care poate pluti la o înălțime de peste 30 de metri

Chinezii au produs un nou prototip al mașinii electrice zburătoare, care poate pluti la o înălțime de peste 30 de metri
youtube.com

Recent, producătorul chinez de automobile electrice și rival al Tesla, Xpeng, a prezentat un prototip al mașinii electrice zburătoare (care ar fi adaptată și pentru carosabil), cunoscută sub numele de X3, care, potrivit unei demonstrații, și funcționează.

X3 seamănă cu o jucărie gigantică

Cunoscut la nivel intern sub numele de X3, prototipul arată practic ca o mașină obișnuită, doar că are o versiune uriașă a rotoarelor pe care le-ai vedea pe o dronă comercială, dând impresia ciudată a unei jucării gigantice.

Zborul inaugural al ciudatului vehicul a fost înregistrat video, iar pe această înregistrare se observă cum acesta se ridică treptat de la sol și plutește la o înălțime de peste 30 de metri. Apoi, odată stabilizat, X3 zboară încet înainte și reușește chiar să se întoarcă și să revină la punctul de plecare, unde aterizează fără probleme.

Prototipul mașinii electrice zburătoare X3, este o mașină atât pentru zbor, cât și pentru carosabil

Conform videoclipului, X3 cântărește aproape 1.500 de kilograme, așa că reușita de a face ca această cărămidă să zboare este o realizare admirabilă.

Iar, designul acestui prototip este unul excentric. Și, deși nu este unul care poate trece drept elegant, este, cu siguranță, apt de zbor, dacă privim demonstrația companiei.

În ceea ce privește caroseria mașinii, aceasta este una neobișnuit de lungă, probabil pentru a acomoda rotoarele masive și hardware-ul aferent, dar face ca prototipul X3 să arate ca un elicopter Chinook bastardizat.

Deoarece rotoarele sunt menite să fie retractabile, X3 este ( în teorie) – și pentru carosabil, ceea ce nu este cazul majorității mașinilor zburătoare, care se preocupă de zbor și sunt numite mașini doar ca o analogie utilă.

X2 este o altă mașină zburătoare a companiei

Xpeng a prezentat, luna trecută, prototipul său X2 în Dubai, care este mai puțin tradițional decât prototipul X3 și pare mai agil în aer datorită formei sale mai mici, scrie futurism.com.