Actual Lifestyle

Consilierul Dan Podaru, în podcastul EVZ, face dezvăluiri explozive din interiorul instituției conduse de Clotilde Armand. Video

Consilierul Dan Podaru, în podcastul EVZ, face dezvăluiri explozive din interiorul instituției conduse de Clotilde Armand. Video

Facturi neachitate la salubritate în sectorul 1 al capitalei, despre care voci timide din interiorul primăriei au spus că au fost pur și simplu neglijate și că se pot achita în scurt timp. Cineva a uitat de ele sau au fost intenționat ”uitate”. Dan Podaru, consilier local al PNL, omul din interiorul primei Primării din România, pentru că orice numărătoare începe de la unu, face dezvăluiri explozive în podcastul EVZ de marți, 18 octombrie 2022.

Consilierul Dan Podaru, în podcastul EVZ, face dezvăluiri explozive din interiorul instituției conduse de Clotilde Armand. Video

În cadrul podcastului EVZ, moderat de Robert Turcescu şi Mirel Curea, invitatul Dan Podaru, consilier local al Primăriei Sectorului 1 din București, prodecan la FJSC, Universitatea București, doctor în științele comunicării, a făcut o serie de dezvăluiri incredibile despre starea de fapt din interiorul instituției de stat a celui mai bogat sector din capitala bucureșteană.

„De-a lungul timpului până astăzi, Curtea de Conturi a trimis două rapoarte. În unul dintre ele zice, acum 6 luni de zile, în iunie: „Am descoperit grave nereguli financiare în fluxul facturilor, modalităților de plată, sume care ar trebui plătite nu se regăsesc bugetate. Sunt sume în valoare de 87 de milioane de lei.”
Adică Curtea de Conturi vine și spune că în anul financiar 2020-2021, pe care s-a făcut analiza, aveți grave nereguli  și vă cerem să treceți în legalitate imediat. Eu am spus adevărul și Curtea de
Conturi a venit și a descoperit neregulile”, a spus Dan Podaru.

De la mici mizerii s-a ajuns la un adevărat sistem mafiot

Consilierul liberal Dan Podaru, unul din susținătorii lui Clotilde Armand în campania electorală, a relatat că ”dacă la început era o mizerie, astăzi am ajuns la zeci de mizerii, e un sistem mafiot și îmi asum ceea ce spun, este un grup infracțional organizat. Clotilde Armand este în război cu cetățenii sectorului 1 de doi ani de zile, este incompetență, rea-voință, există interese.”

Relatarea consilierului local este absolut șocantă. Iată ce spune prof. Dan Podaru care, după cum se vede, a ajuns la o limită maximă a suportabilității, acesta fiind și motivul pentru care a acceptat invitația EVZ, respectiv a lui Mirel Curea și Robert Turcescu.

”La un moment dat am făcut o plângere penală referitoare la nereguli financiare și la faptul că ea (Clotilde Armand n.r.) pune presiune pe diverși directori și angajați din cadrul instituției primăriei și a celor conexe pentru neplata unor facturi. Adică să nu le plătească, deși banii erau bugetați. Există înregistrări. Cum instituțiile statului, DNA, procuratura nu a intervenit este și asta o întrebare. Dacă lucrul ăsta îl făcea altcineva, Tudorache sau oricare alt primar PSD până acum era luat pe sus de mult.”

Imaginile descrise de consilierul Dan Podaru sunt demne de un film unde protagonista principală va fi nimeni alta decât Clotilde Armand, mai ales că rolul de actriță i se potrivește ca o mănușă, semn că și-a greșit vocația sau poate nu, pentru că din descrierea pe care o regăsim în video vom vedea că există într-adevăr un labirint plin de încrengături inexplicabile din zone obscure și ascunse.

Bani dați pentru școli, dar care n-au ajuns la școli

Podaru s-a referit și la două situații incredibile: reparații la două școli, aprobate în Consiliul Local al sectorului.

„PNL a promis școli și grădinițe, niciuna nu este modernizată. Am avut surpriza surprizelor. Am făcut două proiecte și a bugetat două sume, una pentru acoperișul liceului Caragiale și cea de-a doua pentru o serie de modernizări a școlii Petre Ispirescu.

Și m-am dus la directoarea de la Petre Ispirescu și am întrebat-o dacă a primit banii pentru anul acesta. M-a întrebat: ce bani? Dacă ăsta nu e abuz, nu e infracționalitate în formă continuată și cineva nu decide lucrurile acestea înseamnă că suntem copii.

Sun la doamna de la Caragiale și îmi zice tot nu. Deci noi bugetăm banii, avem proiecte și ea nu le pune în aplicare. Asta este o infracțiune.”