Social

Cum își vor face vacanțele românii în acest an

Cum își vor face vacanțele românii în acest an, aflăm într-un studiu recent realizat pe un eșantion de peste 2000 persoane.  Patru din zece români plănuiesc să călătorească după ridicarea restricțiilor din 15 mai, dar peste jumătate și-au amânat vacanțele.

Pentru alegerea destinației oamenii caută cazări izolate și rezervări fără risc – reiese din rezultatele unui studiu publicat astăzi. Aproape jumătate dintre respondenți au declarat că vor alege să își petreacă vacanța în țară și că vor conta mai mult măsurile de siguranță decât prețul.

38% preferă cazări în zone izolate, iar 31% pun accent pe curățenie și igienizare. Mai mult de jumătate dintre români și-au amânat vacanța pentru o perioada ulterioară, în special în lunile de vară sau toamnă, în timp ce 20% și-au păstrat rezervarea activă, iar 26% și-au anulat-o.

Principala teamă de a face rezervări este riscul de contaminare cu noul coronavirus, urmat de riscul de a pierde avansul achitat. Specialiștii estimează că bugetul total al vacanței va scădea cu câteva procente, diferența fiind mai mică în cazul serviciilor de cazare și mai semnificativă în cazul activităților conexe, cum ar fi masaj, tur ghidat și altele.

Studiul despre cum își vor face vacanțele românii în acest an a fost realizat pe un eșantion de 2038 de persoane din toată România, care au participat online la completarea unui chestionar în perioada 29 aprilie-6 mai