Actual Economic

Breaking: Cât durează să deschizi o firmă în România?

Cât durează să deschizi o firmă în România?

Mulți români care vor să lanseze afaceri locale fac o comparație între România și alte țări europene din punct de vedere al procedurii și duratei. Deși unele persoane au tendința să creadă că bine-cunoscuta birocrație persistă, s-ar putea să aibă o surpriză plăcută în ceea ce privește întreaga procedură de înmatriculare, dar mai ales de durata acesteia. Așadar, dacă faci parte din cei care vor să aibă propria firmă în România, află cât durează să o deschizi acum.

Care sunt etapele de care să ții cont când deschizi o firmă?

Pentru a putea preconiza cât durează înființarea unei firme în România, trebuie să știi mai întâi care sunt etapele pe care trebuie să le parcurgi. Mai este de folos să știi și că anumite proceduri țin de alte autorități sau instituții, astfel că durata se poate întinde mai mult în anumite cazuri. Așadar:

  1. prima dată trebuie să faci rezervarea denumirii comerciale;
  2. apoi, să stabilești sau să găsești un sediu social;
  3. pregătirea documentelor este următoarea etapă de parcurs;
  4. depunerea actelor și eliberarea Certificatului de Înmatriculare și a altor acte doveditoare de la Registrul Comerțului încheie înmatricularea.

Pe lângă acestea, însă, mai trebuie să ai în vedere și înregistrarea în scopuri fiscale și de TVA, obținerea autorizațiilor/avizelor de funcționare și deschiderea contului bancar.

Rezervarea denumirii comerciale

Primul pas, care presupune rezervarea numelui firmei nu durează mai mult de o zi în prezent, deoarece se face online. Pentru a beneficia de acest termen, însă, este bine să ai pregătite mai multe variante ale numelui, iar prima depusă să fie cea dorită. Te mai poate ajuta și o verificare prealabilă depunerii.

Stabilirea sediului social

În acest caz ai 3 variante, prima și cea mai rapidă fiind folosirea unei proprietăți pe care o deții. Dacă nu ai această posibilitate, poți fie închiria un spațiu, fie apela la un serviciu de găzduire a sediului social. Ambele sunt ușor de obținut și durează câteva zile, în funcție de cât de mult te grăbești. Astfel, poți aloca 2 – 3 zile sau chiar mai puțin acestui pas, dacă ai totul stabilit din timp.

Pregătirea actelor și depunerea la Registrul Comerțului

Cel mai adesea, pregătirea documentelor necesare constă în redactarea Actului Constitutiv (pentru un SRL sau SA), a declarațiilor pe propria răspundere a asociaților și administratorului, a copiilor după actele de identitate și a specimenului de semnătură. Pentru acestea poți avea în vedere 2 – 3 zile, însă depinde foarte mult de notarul cu care alegi să lucrezi. De asemenea, poți folosi servicii specializate, ceea ce poate reduce timpul de așteptare.

Odată depuse, vei primi Certificatul de Înregistrare în doar 3 – 5 zile. Așadar, Registrul Comerțului se va mișca destul de repede în a-ți soluționa cererea.

Înregistrarea în scopuri fiscale

Încă o veste bună este aceea a înregistrării la ANAF care se face automat, deoarece Registrul Comerțului trimite Agenției informațiile despre firmele nou înființate direct. Cu toate acestea, dacă vrei și cod de TVA, trebuie să depui o cerere separată, solutionarea acesteia durând până la 3 săptămâni. Până la emitere, însă, poți opera legal.

Deschiderea contului bancar

În comparație cu alte țări, deschiderea unui cont bancar pentru o firmă durează destul de puțin. În funcție de banca aleasă, acesta poate fi creat chiar și într-o zi, multe dintre verificări făcându-se online la majoritatea băncilor din România.

Obținerea avizelor

Atunci când ai nevoie de autorizația de funcționare de la Primărie, termenul de eliberare este de 30 de zile. În alte cazuri în care poate fi nevoie de verificări la față locului sau de emiterea avizelor de către alte autorități, procedura poate dura mai mult.

În concluzie, cât durează să deschizi o firmă în România? Lăsând laoparte obținerea avizelor speciale, într-o lună de zile poți avea o societate complet funcționala, în timp ce înființarea propriu-zisă se poate face într-o săptămână sau mai puțin.