Diverse

Elena Udrea e distrusă. Adrian Alexandrov are probleme. Lipsa banilor l-a pus la pământ

Elena Udrea e distrusă. Adrian Alexandrov are probleme. Lipsa banilor l-a pus la pământ

Singură, în spatele gratiilor, Elena Udrea nu poate să facă nimic pentru familia ei, care nu e într-o situație prea bună. De parcă n-ar fi ajuns tot ce are ea de tras, Adrian Alexandrov are parte și el de necazuri cu justiția.

Ghinioanele nu se mai opresc pentru Elena Udrea și familia ei. Conform informațiilor oferite de mai multe publicații și Adrian Alexandrov a fost dat în judecată pe 25 octombrie de o firmă din Bistrița, care l-a acuzat că nu și-a plătit datoriile. Acesta este implicat într-un mare proiect imobiliar din Cluj, unde are 50% din acțiuni.

Are termen de plată 15 zile

Cu doar câteva zile în urmă, pe 4 noiembrie, magistrații au decis că Adrian Alexandrov trebuie să-și plătească datoria în termen de 15 zile. Iar dacă nu va reuși, atunci se va trezi cu firma pusă sub sechestru.

 

„Creditorul îi va comunica debitorului, prin intermediul executorului judecătoresc sau prin scrisoare recomandată, cu conţinut declarat şi confirmare de primire, o somaţie, prin care îi va pune în vedere să plătească suma datorată în termen de 15 zile de la primirea acesteia”, se arată în comunicat.

Elena Udrea nu mai suportă închisoarea

Nenorocirile cu care se confruntă în ultima perioadă Elena Udrea au făcut-o pe blondă să cedeze și psihic, dar și fizic. Cu câteva zile în urmă ea a fost luată cu salvarea și dusă la spital.

”Mi s-a adus și mie la cunoștintă de către personalul de la Târgșor Ploiești faptul că Elena a fost dusă de urgență la UPU Ploiești. Nu am apucat în cursul zilei de astăzi să vorbesc cu ea pentru că  înțeleg că s-a întâmplat de dimineață.

Se pare că a cedat în urma acestor evenimente, abuzuri petrecute în ultimele luni împotriva ei, și oricât de puternică ar fi… nu le poate duce singură pe toate! Femeia aceasta în momentul de față se află în pușcărie, în urma unor dosare și decizii absolut ilegale. Este departe de familie, departe de copil și departe de ideea de a i se face dreptate!”, a declarat Adrian Alexandrov pentru RTV.